Powered By Blogger

duminică, 22 noiembrie 2020

O veche aromă: cartea la nisip

               S-a tot discutat în ultimii ani despre soarta cărților tipărite și, mulți dintre cei intervievați au considerat că ele nu vor dispărea prea curând. Unii argumentau, la modul olfactiv, că nu pot concepe o lectură fără a simți mirosul hârtiei, fie ea veche, dintr-un raft de anticariat sau hârtie proaspăt tipărită, preludiul unei noi plimbări printre întrebări și răspunsuri. Alții, din dorința de a se desfășura într-un spațiu cât mai puțin aglomerat de piese de mobilier au îmbrățișat tendințele moderne impuse de mereu noile tehnologii, citind, așadar, cărți în variantă electronică. Până la urmă, fie ea carte mirosind a tipografie, lemn, cerneală sau plastic încins - în cazul tabletelor sau telefoanelor smart - intenția de a cunoaște lumi noi, diverse puncte de vedere, imagini și tipologii umane recognoscibile la tot pasul este lăudabilă.   
            Multă vreme respingeam imaginea oricărei persoane care îmbrățișa o lectură simplă a cărților cu mesaj-mărturisire, la nivelul de „hai să-ți spun ce mi s-a întâmplat ieri seară, cu tipul întâlnit în metrou”, în genul cărților Sandrei Brown, Danielle Steel sau Nora Roberts. Dar, observând atitudinea publică, reacțiile pline de suficiență ale multora dintre tinerii generațiilor care astăzi se prăbușesc prea ușor în încercarea de a trece obstacole precum bacalaureatul, am ajuns să am o senzație de plăcere
rezervată privindu-i pe aceia care citesc orice și oriunde. Îmi spun că, poate, totuși, mai avem o șansă în lupta dusă cu nepăsarea care alungă emoția, indiferența care corodează sufletul și ignoranța care amputează cele mai bune intenții. Așadar, zâmbesc în fața cărții citite în metrou, răsfoită în tramvai sau sub soarele arzător.
 
            Da, de fapt aici am vrut să ajung! Intenția de a scrie despre cărțile care se citesc pe plajă, la malul mării, sub soare, protejați de diversele loțiuni împotriva arsurilor solare am avut-o încă de anul trecut. Nu mai știu care motive, mai mult sau mai puțin obiective, m-au împiedicat să scriu despre acest subiect, cert este că am pierdut un tren. Și, cum în calendar anotimpurile se invită unele pe altele, anul acesta am fost din nou martorul celor care au preferat să se refugieze printre file de carte, fie ele polițiste, de dragoste, medicale, biografice, motivaționale sau beletristică. Astfel că, pe parcursul celor șase zile petrecute pe plaja Stațiunii 2 Mai am remarcat citindu-se „Dune”, a lui Frank Herbert, o carte de referință pentru iubitorii de literatură science-fiction, o remarcabilă creație a lui John Grisham, „Firma”, un real succes, atât editorial, cât și cinematografic. Pe un alt palier se află cartea „Pacienta tăcută”, semnată Alex Michaelides, dovadă că oamenii încă vor să fie ținuți într-un oarecare suspans, fie că vorbim de cărți polițiste, fie că ne raportămla cărți scrise în nota thriller-ului psihologic. Și, pentru că aminteam mai devreme de cărți biografice, am întâlnit un bărbat aflat în jurul vârstei de 50 de ani, pasionat de sportul alb, care citea biografia lui Andre Agasi. Iată, deci, un exemplu de diversitate socială și culturală. În rest, cărți-reper, lucrări care nu dau răspunsuri directe, ci te îndeamnă să îți pui întrebări corespunzătoare pentru o mai bună înțelegere a lumii, a sinelui raportat la ea: „Pe drum” de  Jack Kerouak, „Cele trei fiice ale Evei” de Elif Shafak, „Băieții și alte povestiri” de Mario Vargas Llosa sau
„Contraviața”
a lui Philip Roth. Surpriza plăcută a acestui experiment a fost prezența discretă, pe un șezlong, a cărții „Doamna cu ochelari negri” a scriitoarei Sidonia Drăgușanu, editat inițial în 1974 de Cartea Românească, volum de nuvele reeditat în 2017 de Hyperliteratura. Și, pentru că nu puteau lipsi și preferințele copiilor, chiar am fost atent la preocupările lor și m-am bucurat să observ în vecinătatea noastră două surori, una dintre ele citind cartea Luminiței Cuna, „Desculță în Amazon”, volum care cuprinde experienţe şi poveşti trăite chiar de autoare în jungla amazoniană. Alți copii au ieșit plăcut în evidență, fiind concentrați pe unele dintre cele mai căutate și apreciate cărți ale momentului, „Pipi Șosețica” de Astrid Lindgren și „Marele uriaș prietenos” de Roald Dahl. Deși nu sunt un fan al al literaturii motivaționale, trebuie să recunosc că, documentându-mă referitor la această carte, m-au atras, atât descrierea lucrării, cât și activitatea autorului, urmărită de sute de mii de oameni: „12 regului de viață” semnată de psihologul canadian Jordan B Peterson.Despre această carte, însuși autorul spunea astfel:
„A durat mult până am gasit titlul: 12 Reguli de viață: un antidot la haosul din jurul nostru. Acesta sugerează clar faptul că oamenii au nevoie de principii ordonatoare, pentru a evita instaurarea haosului. Avem nevoie de reguli, standarde, valori - și luați singuri, dar și luați împreună. Suntem niște animale de povară, obișnuite să tragă la jug. Avem nevoie de o încărcătură care să ne justifice existența mizerabilă. Avem nevoie de rutină și de tradiție. Aceasta înseamnă ordine. Dacă am trăi cum se cuvine, am fi capabili să tolerăm povara conștiinței de sine. Dacă am trăi cum se cuvine, am reuși să ne asumăm propria fragilitate și mortalitate, fără să ne simțim ca niște victime nevinovate, fără să cădem în starea de invidie sau să ajungem, mai apoi, la dorința de răzbunare și distrugere.”
             
            Acum, sincer, citind cele spuse de Jordan B Peterson, mă îndeamnă să cred că toate aceste consecințe descrise mai sus pot fi modificate și prin intermediul lecturii ca rutină zilnică, în defavoarea producțiilor media de prost gust, generatoare de mediocritate. Într-adevăr, peisajul societății per ansamblu este unul discutabil, regretabil, dar unul reparabil. Iar șansa pentru o rectificare corectă, justă stă în mâna celui care știe, care vrea, care cunoaște, care citește. Și pentru că, în ultimii ani, tot vorbim despre construcții și reconstrucții, fie ele la propriu, într-un șantier sau la nivel spiritual, despre reamenajări sau reabilitări, îmi place să cred și vreau să cred că cine citește, zidește!

 

       material semnat de Gabriel Dragnea, apărut în numărul dublu al Revistei SUD, sept.-oct. 2020

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu