„Undeva, într-un scrin prăfuit, un îndemn” - Cleopatra Lorințiu

              „Pregătirile sunt pe sfârșite./ Dintr-o clipă în alta pot sosi oaspeții./ Gândul meu, fără nicio carență, pornește./ Voi fi o gazdă veselă./ Voi da replici. Gândul meu va fugi, va fugi.../ Undeva, cine poate ști unde/ Se va întâlni cu gândul tău./ Așa cum pe câmpul înverzit/ copiii ridică

zmeie/ și se bucură pentru înălțarea lor/ și se mâhnesc pentru căderea lor./ Oaspeții vor pleca mulțumiți./ Voi strânge cărți de vizită/ și de conversație neimportantă./ Peste oraș gândurile noastre/ se vor mângâia, se vor ține/ unul pe altul, foarte sus,/ fără greutate, fără efort,/ ca niște supraviețuitori fericiți.” Într-adevăr, pregătirile sunt pe sfârșite și pot să vă dezvălui că aceste versuri aparțin poemului „Câmpul cu zmeie” al unei poete despre care, destul de puțini autori, critici literari pot oferi informații concrete, care să ne dezvăluie personalitatea literară a doamnei Cleopatra Lorințiu. De

optsprezece luni, de când am această rubrică în paginile revistei Sud, nu m-am referit niciodată la creația vreunei poete. Până când, găsindu-i într-un anticariat cartea „Peisajul din care lipsesc”, am hotărât că acesta este momentul debutului poeziei feminine în spațiul acestei rubrici. Nu știu cum, dar știu de ce, poate datorită acestui volum care și-a dorit să-și găsească loc în mâinile mele, poate datorită versurilor care mi s-au agățat de gânduri, asemenea unor liane pline de viață, îmbrățișând o casă în numele unui pentru totdeauna, îmbrăcat în haine de emoție, plăcere până la lacrimile cerului care, încă, ne zâmbește.           

          Da, pentru numărul acesta m-am oprit la versurile acestei poete, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979, fost diplomat la Ambasada României la Paris, din luna mai 2018 fiind consilier diplomatic și director adjunct la Institutul Cultural Român din Tel Aviv. Debutând cu volumul „Regina cu paşi furaţi”, la editura Dacia din Cluj, a reușit de-a lungul vremii să lase urme esențiale pe acest traseu al

literaturii și jurnalismului, plin de revolte interioare, ambiții și lacrimi, planuri și emoții, toate vizibile în versurile ei care ne vorbesc deschis despre om, despre așteptări, suflet, renunțări, viață și timp: „Am venit la Salinas pentru că/ singurătatea ta prea departe ajunsă mă revolta./ Te-am urmărit. Abătut și străin/ colindai duminică dimineața orașul/ rătăcindu-te printre grămezi de fructe și pești,/ cumpărând pâine caldă și unt, bând cafea/ amară, fierbinte la automatul din colț./ Apoi te-am văzut alunecând către plajă, cu/ ochii însoțind nori sfioși pe albastrul întins./ Tinerețea trecuse vaporoasă îndepărtându-se/ spre un loc neștiut. Te întorceai din când în când, poate simțeai că te urmăresc pas cu pas. Era/ vântul, peste țărmuri dansând/ și povara aceleiași seri, halucinant purpurie./ Ora trăită ca un dureros adevăr, cu disperare tăcută./ La Salinas, căutai scoici și melci sub aripa oceanului,/ strâns în tine, iscodind sideful din palmă.” (Iscodind sideful din palmă, din volumul Peisajul din care lipsesc, Ed. Cartea Românească, 1981). 

            Cleopatra Lorințiu este poeta care, imediat după debutul său editorial a devenit, ulterior, cea mai tânără membră a Uniunii Scriitorilor din România. Din 1978 și până astăzi a reușit să își dezvolte

o personalitate lirică distinctă, publicându-și versurile, eseurile și interviurile în peste 20 de volume, mărturie a ambiției și dragostei față de oameni și cuvânt. Deși în viață a mers la braț, pe același drum cu poetul Gheorghe Tomozei, din punct de vedere al construcției poetice, versurile poetei nu au suferit modificări de structură. Vocea lirică și-a păstrat esențele pure de un romantism bine temperat, în care reprizele de însingurare, de meditație prin mărturisire în versuri au fost mereu exerciții de sinceritate: „Caut, aproape cu disperare, limita./ Mi-o închipui o linie subțire,/ un fel de orizont./ Până unde poate ajunge sentimentul tău?/ Cât anume din ce mi se întâmplă/ este propria ta viață?// A înverzit pădurea,/ Pe ce măsură clocotul, puterea/ din arbori este propria mea putere?/ Îmi înving sila de dimineață./ Clipa de slăbiciune./ Renunțarea, sinucigașa./ Ceaiul de mentă./ Ah, mintea mea caută, răscolește,/ dezgroapă. Undeva, într-un scrin prăfuit,/ într-un pod plin de șoareci/ într-o livadă înflorită/ trebuie să fie o dezlegare/ o slobozire cu sens/ un îndemn.” (Obstinație).

           Vorbind despre antologia „Anii scurți”, apărută anul trecut la Editura Școala Ardeleană și în care sunt cuprinse majoritatea volumelor sale de versuri,

Cleopatra Lorințiu mărturisea: „Să știți că nu este ușor să te întâlnești cu ceea ce ai scris în urmă cu patruzeci de ani! Îmi amintesc de acel adevărat cuib de literatură de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița, care a fost adolescența mea și unde veneau Vasile Dâncu, George Roș, Luca Onul, Virgil Rațiu, Adriana Barna și toți ceilalți. Și cred că am avut șansa să fim între noi și să ne luăm la trântă, de a citi foarte mult, într-o perioadă în care nu prea aveam acces la poezia universală decât cu mari sacrificii, ceea ce ne-a ajutat să ne dorim mai mult”. Deoarece, septembrie este luna aniversară a poetei Cleopatra Lorințiu, îi suntem alături cu sufletul, cu gândul și îi mulțumim pentru proiectele culturale pe care le organizează, în calitatea sa de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Tel Aviv și o așteptăm să revină definitiv acasă, în peisajul acesta românesc din care lipsește!

un material semnat de Gabriel Dragnea pentru rubrica Pretexte a revistei Sud.