Trupurile oamenilor își leapădă arborii bolnavi
Iar poeții își fac transfuzii
Cu singurătatea florilor.
Zorii apar zilnic cu întârziere
Peste visele copiilor
Iar cărările își șterg cu tristețe
Toate urmele pașilor inutili,
Dezorientați și blazați,
Care n-au învățat niciodată
Să urce măcar o treaptă.
Doar o toacă se mai aude undeva departe -
Inimă slăbită a unei duminici
Alungată la marginea orașului,
Cetate fără sărbători, fără păsări și sfinți.
Cum, nu știi?!
Din tăcerile cerului au apărut
Cuvintele acestea
Care încă învață să se strecoare
Printre oameni,
Să mi se agațe de tâmple,
Să se strecoare în trup,
Să devină gânduri
Pentru un nou poem!
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| pixabay.com |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu