Cum își pierd duminicile,
Săptămânile, anii și visele,
Readuse în buzunarul sorții.
Am auzit că tăcerile se așează
Cu tine la masă și îți îmbrățișează
Gândurile, privirile, cuvintele...
Doar îngerul îți este lăsat
Să te țină de mână
Când îți scrii ultimul poem
Despre tine, despre lume,
Bănuind cum ar arăta
Singurătatea dimineților fără tine,
Purtată de fluturi până la intrarea
În orașul celor cu haine albe,
Unde merele sunt interzise,
În orașul în care toți te așteaptă
Să îți ofere umbre și pași noi,
Pe aleile acestei cetăți
Care amintesc de rătăcirea lui Adam,
De promisiunea unei eternități
În care vom scrie poeme în piatră
Și pe aripile îngerilor.
Cândva am vrut să renunț la poezie,
La drum, la păsări, să-mi zidesc urmele pașilor
În cele mai vechi ruine de catedrale.
Doar atunci am auzit muzele vorbind,
Parcă mulțumite de acest joc al sorții:
"Prea târziu!"
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| "The Muse" by Gabriel de Cool |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu