Este împrumutată din grădinile frumoasei Amytis!
Când va cădea prima rouă peste omul nou
Se vor trezi culorile pentru un ultim tablou
În care îți vei picta gândurile neadormite
Pe cele mai ascuțite pietre cu vârful spre cer.
Vei păși stingher ieșind din culise
Și vei împrăștia uitate vise printre spectatori.
Sunt doar niște triști și rătăciți călători
Într-un teatru mut cu actori-păsări
Care-și caută zări în tabloul tău desenat târziu
Sub prima rouă ce scaldă brațele omului nou.
După ultimul oftat al celor ce plâng,
Cu brațul stâng să tragi cortina dorului,
A fiorului peste cimitirul vechi al poeților,
Al aezilor ce-și legănau cândva glasul și pasul
La marginea cetăților închise,
Dincolo de Porțile Promise Celor Vii.
Vei îngenunchea în fața clepsidrei tăcute
Și te vei înălța pe aripi de înger înjunghiate,
Dincolo de scenă, afară din cetate
În tabloul în care renaște o lume
Cu tine aproape și totuși departe.
 |
| tes.com |
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu