Scaunul dintre linii

Doar priveam cu ochii încercănați
Cum fiecare se așează pentru un minut
Pe scaunul dintre șine.
Proba practică a asumării,
Botezul tăcerii dintre linii.
În sala de așteptare două umbre valsau
Pe ritmul inimii singurului copil
Care își exersa singurătatea
Pe un șotron improvizat
Sărind pe scaunele abandonate,
Rupte și roșii, legate cu lanț.
Mai sunt două minute
Și trebuie să îmi hrănesc păsările.
Fiecare așezare pe scaunul dintre linii
Este un zbor în sine.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

internet

Ușa spre înapoi

Un teatru are două uși
o intrare și o ușă de urgență.
Din grădinile suspendate nu poți ieși
pentru că nu vrei să pleci.
Un spital are și el multe uși 
pentru cei cu gânduri
împodobite de îngeri de gips
și cu visele alungate pe ușile de evacuare.
După întâlnirea cu nopțile -
singurele poeme rămase după moartea poeților -
poate fi deschisă doar ușa zilei
luând de mână copiii cerșind
sub zborul păsărilor oarbe.
Dincolo de mare nu este nicio ușă...
Doar în rugăciunea de seară
și în cerul policromatic
așteptând ultimii Oameni.

Care ușă poate fi deschisă
dacă vreau să revăd lumea în alb-negru?

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

Open Door Brittany - Henri Matisse

Interogație

Tăcerea mea este tăcerea amintirilor 
Ascunse în fotografii sepia.
Manechinul din vitrina cu neputințe
Îmi cere să-i înapoiez privirea catatonică
Și singurul braț-proteză 
Care știe să arate cerul.
Dacă nu mi-aș fi desenat palma-căuș
Aș fi putut bea precum caii sălbatici
Savurând cu înghițituri mici libertatea?

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru

"După această virgulă"

saatchiart.com

Remember

Un text despre renunțare
Dintr-o veche pagină de almanah cenzurat
Mi-a adus aminte de ultima îmbrățișare
Lângă un Pinot Noir sinonim cu singurătatea.
Era asemenea unui strigăt încondeiat
Pe cel mai sferic ou
Din care nu mai avea să vină
Nicio veste.

Murphy by Kevin McEvoy

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

Ion Șiugariu - scurt maraton pentru o nedreaptă memorie

Cu doar trei luni înainte de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, acest poet de numai 31 de ani moare pe 1 februarie 1945 secerat de gloanțe pe podul de pe rîul Hron de la intrarea în localitatea Brezno, Slovacia. El era parte a armatei române de eliberare ocupându-se de aprovizionarea cu hrană și

muniție. Cu trei luni înainte de terminarea războiului a murit nu doar soldatul Ion Șiugariu, ci și poetul, unul apreciat de critica literară a vremii. Da, rândurile acestea  sunt un omagiu adus unui om care, deși foarte tânăr, a reușit cu ambiție și talent să se facă remarcat cu texte poetice, articole și cronici literare în reviste precum Familia din Oradea, Lanuri din Mediaș, Afirmarea din Satu Mare, Cronica literară din Baia Mare, Luceafărul sibian, Viața literară, Dacia rediviva, Meșterul Manole sau Revista Fundațiilor Regale, fiind apreciat de personalități ale vremii precum  Octav Șuluțiu, Al. Husar, Laurențiu Fulga, Vladimir Streinu, Geo Dumitrescu sau Ovidiu Papadima, amintindu-i, bineînțeles, pe profesorii lui, și anume Mihai Ralea și Tudor Vianu.

Născut pe 6 iunie 1914 în Băița Maramureșului, poetul Ion Șiugariu (pe numele lui real Ion Soreanu) a reușit să publice doar trei cărți, dar de o expresie naturală, vie și ropotitoare. Despre versurile poetului maramureșan, cunoscutul Ovidiu Papadima remarca următoarele: „Poemul nu e conceput plastic, ci creat muzical-contrapunctic. De aceea trebuie luat în totul și savurat în felul clar și cristalin, în care gândul și gestul își răspund, în minunata arhitectură străvezie a întregului. Prin ea

Ion Șiugariu face o mare și îndrăzneață experiență creatoare și dă confraților săi o frumoasă lecție de conștiință artistică de cea mai stringentă actualitate”. Ca o scurtă exemplificare a celor spuse mai sus, iată câteva din versurile poemului Zâmbetul caișilor, din volumul de debut „Trecere prin alba poartă” (1938): „În dimineața asta tânără, a nins peste ogradă,/ Zâmbetul caișilor, ca o rugă de fecioară;/ Și mi-a părut că nu e nimeni astăzi trist, ca o povară/ Și nici un ochi atât de întunecat ca să nu-l vadă” sau „Mușcatele din geamul meu sunt azi bolnave/ De-atâta toamnă sură și singurătate./ În marea ochilor pierduți în gol, mor toate/ Surâsurile albe ca niște epave/ Și ploaia degetelor nu se mai aude,/ Cum lunecă pe gâtul florilor, ușoară./ Ce triste frunzele au început să moară,/ În ramurile de priviri trecute ude!/ În iarna asta plină de uitare,/ Va ninge peste ele versul gol și poate/ Va îngropa în strofe micile mușcate,/ Cum prinzi în fire albe, frunze în ierbare”(Mușcatele).

Citea mult și scria cu speranța într-un altceva care să justifice trăirea lui atât de vibrantă, de pasională, sentimentele lui și ale lumii. Așa au apărut însemnările care aveau să devină „Carnetele unui poet căzut în război”, apărută postum și îngrijită de Laurențiu Fulga, fost Președinte al Uniunii Scriitorilor din România: „Am început să fac însemnări pe margini de regulamente militare. Străbunii mei însemnau pe margini de ceasloave și prin evangheliere. Iată o diferență care trebuie reținută.” Poetul Ion Șiugariu aștepta acel ceva care să justifice armonia lumii cu natura miraculoasă, considerată de poet o frântură de paradis oferit omului pentru a se descoperi și a evolua între parantezele perfecțiunii divine. Aștepta cu nerăbdare terminarea războiului sperând, asemenea lui Panait Istrati, „în ceva mai bun, mai omenesc”: „Vom trăi alături, vom cutreiera lumea, va fi atât de bine! După război

trebuie să urmeze o epocă de libertate, de dreptate socială. Locul nostru este numai într-o astfel de lume”. O lume care, pentru el, nu avea să vină niciodată. Ba, mai mult decât atât, la împlinirea a 70 de ani de la încheierea acestui scurt maraton prin viața trăită cu intensitate, la cele mai înalte cote de bucurie, dar și de amărăciune, în 2015 statul român i-a refuzat poetului nostru onoarea postumă prin care Primăria din Brezno a dorit să comemoreze sacrificiul eroului român pentru eliberarea Slovaciei de sub fasciști, botezând însuși podul morții de pe râul Hron cu numele Ion Șiugariu. Motivul? Unul de-a dreptul stupefiant: poetul este asociat cu mişcarea fascist-legionară, în condițiile în care, culmea, poetul-soldat Șiugariu era prezent pe front, tocmai împotriva fascismului. Dar ce putem și, mai ales, cât de mult putem face pentru a abroga o lege, așa cum este antinaționala lege 217/2015? Pentru că, despre această lege degradantă pentru spiritualitatea românească vom mai auzi cu siguranță, când va dispărea statuia lui Mircea Vulcănescu din Piața Sf. Ștefan din București, așa cum faptele prezentului deja o anunță.

Așadar, în cel mai mare cimitir militar al Armatei Române din Zvolen, nu odihnește numai omul Ion Soreanu, soldat îndeplinindu-și misiunea militară ci, mai ales poetul Ion Şiugariu, o flacără care a ars până la 31 de ani cu o intensitate extraordinară și repede ca trecerea unui gând.  

 

Gabriel Dragnea

Primele 22 de cărți ale Editurii Sud prezentate la Giurgiu

Într-un iulie foarte bogat în aniversări ale unor mari personalități ale culturii române precum Alexandru Mușina, Haralamb Zincă, Octavian Paler, Constantin Noica, Dimitrie Anghel, Vasile Alecsandri, Cezar Baltag sau Nicolae Steinhardt, membrii Asociației pentru Cultură, Tradiție și Istorie Bolintineanu și ai revistei Sud s-au deplasat la Giurgiu, la unul dintre cele două sedii ale Bibliotecii Județene care poartă numele Ioan A. Bassarabescu, un alt scriitor foarte apreciat în prima jumătate a secolului trecut, membru corespondent al Academiei Române, autor necunoscut al zilelor noastre,

Gabriel Dragnea

promovat local în limitele posibilităților de către profesori, poeți și scriitori ai locului, sprijiniți uneori și de instituțiile de cultură giurgiuvene. Așadar, într-un torid 30 iulie, aproximativ 35 de persoane s-au adunat în curtea Bibliotecii Județene I.A. Bassarabescu din Str. Ștefan cel Mare nr.14 din Giurgiu pentru a lua parte la prezentarea tuturor cărților apărute în mai puțin de doi ani de zile la tânăra Editură Sud, înființată în luna septembrie 2019.
            După o scurtă introducere realizată de prof. Emil Păunescu privind prezența bolintinenilor la Giurgiu și a entităților culturale din Bolintin Vale, reprezentantul revistei Sud și a editurii omonime, Vasile Grigorescu a completat: „Am venit în fața dumneavoastră însoțit de un grup de oameni care lucrează pentru revista Sud, pentru cultura giurgiuveană și românească. Despre Editura Sud vă spun că ea s-a înființat în septembrie 2019, în octombrie a început să publice primele cărți și cu acestea am participat la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus. Aveam intenția apoi să venim aici la Giurgiu, la biblioteca județeană și să vi le prezentăm. Din păcate, pandemia ne-a dat peste cap toate planurile, întâlnirea s-a tot amânat, cărțile au tot apărut, astfel încât, acum, la nici doi ani de activitate, Editura Sud se poate lăuda cu 22 de titluri, alte câteva aflându-se la tipar sau în faza de pregătire.”
            

Vasile Grigorescu

Deoarece au fost prezenți doar o parte dintre autorii care au cărți tipărite la Editura Sud, aceștia au fost invitați să spună câteva cuvinte atât despre lucrările proprii, dar și despre activitatea lor literară înainte și din timpul pandemiei care, spre bucuria tuturor, în această perioadă generează noi măsuri de relaxare socială.
            Despre recunoașterea și valoarea actului cultural, despre asumare și responsabilitate pentru redescoperirea și promovarea personalităților românești, dar și despre cele două cărți ale domniei sale apărute la Editura Sud, prof. Nicolae Scurtu a declarat următoarele: „Îmi face o mare plăcere să vin la Giurgiu, mai ales că în acest judeș eminamente agrar mi-am început cariera didactică, mai exact spus, la Vlașin. Cum am terminat facultatea am fost profesor la Vlașin. Am crezut întotdeauna în această parte de țară, în onestitatea și, mai ales în vitalitatea intelectuală a oamenilor din acest areal. Acest ținut a dat culturii române pe Tudor Vianu, unul dintre cei mai străluciți esteticieni, critici literari și profesori universitari. Pe scriitorul, extrem de interesant, dar complet necitit astăzi Ion Alexandru

Bassarabescu. Este unul dintre scriitorii de respirație scurtă care a înfrumusețat și îmbogățit tinerețea și adolescența multor generații de tineri din această țară. Era fiul pitarului Alexandru Bassarabescu, coleg cu Nicolae Bălcescu la Școala Sf. Sava. din București. Deasemenea, aici s-a născut Iovanachi, Ion Vinea, unul dintre cei mai însemnați poeți moderni și unul dintre cei mai însemnați gazetari ai acestei țări. Există o sumă de scriitori, de publiciști, de traducători, de cronicari literari, de poeți, de prozatori care au intrat într-o uitare desăvârșită. Acei scriitori trebuie obligatoriu recercetați, redescoperiți și restituiți generațiilor care urmează. La Bolintin Vale, mai mult decât la Giurgiu există o pasiune pentru faptul istoric, pentru evenimentul istoric, pentru ceea ce a produs istorie în viața acestei comunități. Acești oameni nu cedează. Faptul că în Bolintin Vale apare de 25 de ani revista Sud este o biruință a spiritului. Revista Sud nu este o simplă revistă., este o instituție de cultură care s-a impus în chip absolut în peisajul spiritual, cultural al României. 

prof. Nicolae Scurtu

Că unii vor să accepte sau nu, că unii citesc sau nu asta este o altă problemă. Problema este că oamenii de aici și cei din jurul lor se străduiesc cu cinste, cu seriozitate, cu obiectivitate desăvârșită să releve adevărul, să releve istoria așa cum a fost. Datorită acestui grup și în primul rând lui Vasile Grigore am publicat aceste două cărți arătând, demonstrând că aici oamenii nu au stat niciun moment. Oamenii au creat, au visat, și au publicat, indiferent de timp, indiferent de conduceri, indiferent de epoci, oamenii și-au văzut de actul creației. Nouă, astăzi, ne revine sarcina obligatorie de a redescoperi și, mai ales, de a repune într-o altă formă istoria de odinioară. Cele două lucrări publicate la Editura Sud, Cercetări literare și Cărți cu autograf în biblioteca lui Nichifor Crainic se constituie de fapt în două cărți de cercetare literară care aduc contribuții privind relațiile dintre oameni și, mai ales dintre cărturarii de odinioară. Dincolo de opiniile politice, dincolo de divergențele de vârstă prima opera, prima actul creator. Revista, cartea, cenaclul, evenimentul cultural și istoric, toate acestea aveau în mentalul colectiv o anume semnificație. De o bucată de vreme această semnificație începe să se piardă. Nouă ne revine sarcina obligatorie de a redescoperi, de a redefini și de a readuce în actualitate o istorie atât de zbuciumată”.
            Cu un bogat bagaj cultural dobândit în urma vastelor lecturi din marea literatură universală și contemporană, poetul Alexandru Cazacu, aflându-se, de altfel, într-o bibliotecă a făcut nu doar o

Alexandru Cazacu

pledoarie despre carte, dar și-a construit mesajul devenind astfel un îndemn la lectură, singura modalitate de înțelegere corectă a sinelui, dar și a lumii din jur. Acesta a mai completat spunând astfel: „Prin editările de carte și evenimentele organizate de Asociația pentru Cultură și Tradiție Istorică Bolintineanu ne demonstrează tuturora că nu coordonatele geografice determină valoarea operei și a oamenilor. Se poate întâmpla să existe valori literare sau valori umane în zone care nu sunt la fel de frecventate sau la fel de bine cotate la nivelul imaginarului colectiv”.
            O prezență constantă la evenimentele Sudului  este aceea a dnei prof. Gianina Mehedințu care, fie singură sau alături de elevii domniei sale ne asigură că, totuși, învățământul de calitate există, chiar dacă într-un procent mic, îngrijorător pentru educația și viitorul copiilor de azi: „Pentru cele două cărți, „Norme de ortografie și de punctuație în limba română contemporană” și „Localitatea mea și

Gianina Mehedințu

obiceiurile ei” am ales să apară în variantă electronică dat fiind faptul că în felul acesta cărțile ajung mult mai repede la grupul țintă, respectiv elevii de școală primară și gimnazială, dar și liceală. Prima lucrare se adresează elevilor, dar și profesorilor. Cea de-a doua carte este rodul muncii de mai bine de patru ani a unui grup de elevi care, în cadrul unui opțional au cules informații pe care le-am adunat într-o lucrare care să fie de folos și generațiilor următoare”.
            Despre cărțile proprii au mai vorbit Milica Dan, Gheorghița Ghiță, Constantin Bărbuță,  Ștefan Crudu, Niculae Stoica, Dan Florică, Corneliu Cristescu și Raluca Tudor.
Printre cei prezenți care au susținut grupul de scriitori bolintineni, dar și pe cei din București, au mai fost Marian Grigore, Constanța Crudu, Ciprian Necșuțu, Mirela Dorobanțu, Oana Dobrin și Patricia Dorobanțu.

Gabriel Dragnea

            Finalul i-a aparținut aceluiaș Vasile Grigorescu, redactorul șef al revistei Sud care, ca reprezentant al Asociației pentru Cultură și Tradiție Istorică Bolintineanu a ținut să mulțumească pentru organizare doamnei Daniela Bardan, director al Bibliotecii Județene, precum și domnului Emil Păunescu și deasemenea Consiliului Local și Primăriei orașului Bolintin Vale, domnului Primar Daniel Trăistaru pentru sprijinul financiar acordat activităților culturale sudiste.

material semnat de Gabriel Dragnea

O banală noapte din Est

Și noaptea aceasta este decupată
Din amintirile soldaților
Întorși acasă de toamnele culese 
De copiii rămași singuri
Să învețe despre speranță
Silabisind numele sfinților.

Și noaptea aceasta a evadat din vechi colecții
Care vorbesc și astăzi despre frică și moarte,
Despre clovni înlăcrimați 
Bătând disperați la porțile florilor arestate.

Copiii nu se mai rătăcesc în povești,
Păsările și-au înlocuit aripile cu brațele pruncilor
Gângurind inconștient despre singurătate
În cartierul din estul urbei resemnate.

Eu sunt singurul care spre dimineață
Stinge lumina.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

The old neighborhood - Tatiana Harizanova