Evadați din sufletul celor care s-au iubit în secret
În cel mai frumos peisaj al lui Monet!
Eu, îmbrăcat în haina unei umbre
Aștept cea mai frumoasă rugăciune
Din lumea păsărilor.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
vineri, 20 martie 2020
În haina unei umbre
Pe aceste alei s-au plimbat doar porumbeii
Evadați din sufletul celor care s-au iubit în secret
În cel mai frumos peisaj al lui Monet!
Eu, îmbrăcat în haina unei umbre
Aștept cea mai frumoasă rugăciune
Din lumea păsărilor.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
Evadați din sufletul celor care s-au iubit în secret
În cel mai frumos peisaj al lui Monet!
Eu, îmbrăcat în haina unei umbre
Aștept cea mai frumoasă rugăciune
Din lumea păsărilor.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
miercuri, 18 martie 2020
Tu și un autoportret
Iluziile noastre se lasă sculptate în ape,
În piatra de hotar dintre ieri, poate mâine și azi,
Tu dorești să tresari în secret între secunde,
Să nu simt ceasul în care tremuri și arzi.
Sunt doar un trecător printre umbre
Și-n fiecare vis mă legitimez că sunt eu
Logodit cu tăceri, cu renunțări, cu pași fără urme,
Deghizat în actor, în poet, semizeu.
Iartă-mă pentru ora târzie când la ușă eu bat
Cerșind o laudă, un ultim vals pentru neîmblânzitul ieri,
Când de sub aripi de îngeri
Însângerat mă rătăcesc în rugăciuni și cad.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
În piatra de hotar dintre ieri, poate mâine și azi,
Tu dorești să tresari în secret între secunde,
Să nu simt ceasul în care tremuri și arzi.
Sunt doar un trecător printre umbre
Și-n fiecare vis mă legitimez că sunt eu
Logodit cu tăceri, cu renunțări, cu pași fără urme,
Deghizat în actor, în poet, semizeu.
Iartă-mă pentru ora târzie când la ușă eu bat
Cerșind o laudă, un ultim vals pentru neîmblânzitul ieri,
Când de sub aripi de îngeri
Însângerat mă rătăcesc în rugăciuni și cad.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| peopleandthoughts.com |
duminică, 15 martie 2020
E nedrept să te sinucizi lângă sălcii
Am fost martor la invazia sufletelor
parcă somnambule, teleghidate
spre fântâna secată a ultimului oraș adormit,
condus de umbre după legile tăcerii,
un exercițiu de nepăsare, de amorțire
în fața armatelor de fluturi și albi porumbei
care vor revopsi cerul într-un alt albastru.
Eram doar un copil când, rătăcit
printre false traduceri ale vieții
mi-am pierdut sceptrul primăverii
în orașul cuvintelor fără ecou.
Cum îmi voi mai justifica poezia
în fața anotimpurilor?
Deodată, din public se auzi o voce răgușită,
un contrabas în orchestra destinului:
Nu este de ajuns că ele în tăcere
se închină la ape, parcă pline de remușcări?
E nedrept să te sinucizi lângă sălcii!
Într-adevăr, mi-am zis
îmbrățișând o liniște nouă...
E nedrept să te sinucizi lângă sălcii!
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
parcă somnambule, teleghidate
spre fântâna secată a ultimului oraș adormit,
condus de umbre după legile tăcerii,
un exercițiu de nepăsare, de amorțire
în fața armatelor de fluturi și albi porumbei
care vor revopsi cerul într-un alt albastru.
Eram doar un copil când, rătăcit
printre false traduceri ale vieții
mi-am pierdut sceptrul primăverii
în orașul cuvintelor fără ecou.
Cum îmi voi mai justifica poezia
în fața anotimpurilor?
Deodată, din public se auzi o voce răgușită,
un contrabas în orchestra destinului:
Nu este de ajuns că ele în tăcere
se închină la ape, parcă pline de remușcări?
E nedrept să te sinucizi lângă sălcii!
Într-adevăr, mi-am zis
îmbrățișând o liniște nouă...
E nedrept să te sinucizi lângă sălcii!
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| pixels.com |
sâmbătă, 29 februarie 2020
Doar când cerul va arde
De-o parte și de alta a scenei
se aprindeau lumânări
de la bricheta unui ateu muribund.
Din pieptul îngerului împușcat accidental,
ieșeau tremurânde păsări albastre.
În fața teatrului, cu o țigară ruptă
între degetele strâmbe, uscate și galbene
o voce strigă tot mai tare:
Când cerul va arde și se va zbate-n cenușă
m-aștept ca păsările să-mi bată la ușă!
Întorc spatele teatrului gol,
și plec cu păsările mele albastre pe umăr.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
se aprindeau lumânări
de la bricheta unui ateu muribund.
Din pieptul îngerului împușcat accidental,
ieșeau tremurânde păsări albastre.
În fața teatrului, cu o țigară ruptă
între degetele strâmbe, uscate și galbene
o voce strigă tot mai tare:
Când cerul va arde și se va zbate-n cenușă
m-aștept ca păsările să-mi bată la ușă!
Întorc spatele teatrului gol,
și plec cu păsările mele albastre pe umăr.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| fineartamerica.com |
miercuri, 12 februarie 2020
O cronică de Nicolae Dan Fruntelată la cartea Altharul lui Cronos
În noul număr dublu al Revistei Sud (ianuarie-februarie 2020) am citit cu o deosebită bucurie o cronică semnată de poetul, criticul și jurnalistul Nicolae Dan Fruntelată referitoare la recentul meu volum de poezie "Altharul lui Cronos". Onorat de cuvinte, vă mulțumesc maestre!
"Gabriel Dragnea, cu Altharul lui Cronos, Editura Sud, 2019, este un poet profund, care și-a construit un ceremonial al poeziei, cu solemnitate și iubire: „Mai ții minte bucuria noastră/ Când, primii care au ieșit din
biserică, bucurându-se,/ Au fost fluturii?”
Din cărțile de poezie care-mi plac în mod deosebit citez mult, las versurile însele să vorbească în locul considerațiilor mele „critice”. Așadar: „Aceea a fost ziua în care s-a votat izgonirea mea dintre/ îngeri!/ Și-n ziua când n-ai știut să sângeri/ Am plecat doar cu porumbelul păcii pe umăr (72 de minute de tăcere). Sau acest minunat haiku: „În fiecare ploaie/ sunt
lacrimile/ neplânse în versuri/ ale poeților”.
Gabriel Dragnea are tendința de a-și reprima mereu lirismul, dar acesta țâșnește prin toți porii versurilor frumoase, cu sunet rilkean. Poetul așează în titluri versuri întregi, ca niște poeme în sine: "La pieptul tău mă închin întâmplãrilor"; "Pe strada mea se împacă umbrele lumii"; "În ochii tăi, îmbrățișări de păsări".
Poezia lui Dragnea este o poezie a voluptății scufundării în timp. Într-un timp care are punctele vitale marcate de temple, de opere, de lecturi adânci. E o cale tulburată doar de amintirea unor paradisuri fără somn: iubirea, trecerea inexorabilă, jertfa. Sunt versuri care îmi amintesc (spuneam deja) de Rilke, ori de truverul divin, cel care a fost bunul meu prieten, Cezar Ivănescu.
Cheia cărții stă într-o ars poetica formulată aparent în fugă: „în poezie am fost cel mai sincer/ și, totuși, nimeni nu a știut cum a fost viața mea”.
Poetul a alergat și aleargă după himerele sale dragi, într-o aventură de aed grec, sub o ploaie de mituri și de visuri frânte, de cuvinte oprite, parcă, la jumătate, dintr-o sfială în fața zgomotului lumii contemporane.„Dezleagă-ți părul, Cybela!”, imploră el, apoi se întoarce în lumea violentă a prezentului impur, ca un dans nebun de la Moulin Rouge. Să vă mai semnalez încă un poem antologic: "Soldații aceștia..." El începe așa: „Soldații aceștia încă mărșăluiesc în secret/ Ascunzându-și însemnele unității pierdute la zaruri/ Încă un joc crud al unui destin căruia/ nu-i plac fluturii albi”. Citind aceste versuri, îmi amintesc de obsedantul poem al lui Nichita Stănescu: „Soldatul mărșăluia, mărșăluia, mărșăluia...”
Aș putea, încă, să citez multe versuri adevarate din cartea lui Gabriel Dragnea. Aș putea să introduc și câteva
cârteli de cititor atent al poeziei. Despre unele poeme mai artificiale, despre unele mai neglijente metaforic. Dar n-o s-o fac, pentru că e prea bună această carte de inimă a poetului tânăr. Nu, Dragnea nu scrie cartea unui poet învins de timp, copleșit de somptuozitatea sacră a templului liric, ci o carte de răzvrătit în vis, în singura
lume în care poezia domnește ca o regină tristă, de puțini înțeleasă..."
"Gabriel Dragnea, cu Altharul lui Cronos, Editura Sud, 2019, este un poet profund, care și-a construit un ceremonial al poeziei, cu solemnitate și iubire: „Mai ții minte bucuria noastră/ Când, primii care au ieșit din
biserică, bucurându-se,/ Au fost fluturii?”
Din cărțile de poezie care-mi plac în mod deosebit citez mult, las versurile însele să vorbească în locul considerațiilor mele „critice”. Așadar: „Aceea a fost ziua în care s-a votat izgonirea mea dintre/ îngeri!/ Și-n ziua când n-ai știut să sângeri/ Am plecat doar cu porumbelul păcii pe umăr (72 de minute de tăcere). Sau acest minunat haiku: „În fiecare ploaie/ sunt
lacrimile/ neplânse în versuri/ ale poeților”.
Gabriel Dragnea are tendința de a-și reprima mereu lirismul, dar acesta țâșnește prin toți porii versurilor frumoase, cu sunet rilkean. Poetul așează în titluri versuri întregi, ca niște poeme în sine: "La pieptul tău mă închin întâmplãrilor"; "Pe strada mea se împacă umbrele lumii"; "În ochii tăi, îmbrățișări de păsări".
Poezia lui Dragnea este o poezie a voluptății scufundării în timp. Într-un timp care are punctele vitale marcate de temple, de opere, de lecturi adânci. E o cale tulburată doar de amintirea unor paradisuri fără somn: iubirea, trecerea inexorabilă, jertfa. Sunt versuri care îmi amintesc (spuneam deja) de Rilke, ori de truverul divin, cel care a fost bunul meu prieten, Cezar Ivănescu.
Poetul a alergat și aleargă după himerele sale dragi, într-o aventură de aed grec, sub o ploaie de mituri și de visuri frânte, de cuvinte oprite, parcă, la jumătate, dintr-o sfială în fața zgomotului lumii contemporane.„Dezleagă-ți părul, Cybela!”, imploră el, apoi se întoarce în lumea violentă a prezentului impur, ca un dans nebun de la Moulin Rouge. Să vă mai semnalez încă un poem antologic: "Soldații aceștia..." El începe așa: „Soldații aceștia încă mărșăluiesc în secret/ Ascunzându-și însemnele unității pierdute la zaruri/ Încă un joc crud al unui destin căruia/ nu-i plac fluturii albi”. Citind aceste versuri, îmi amintesc de obsedantul poem al lui Nichita Stănescu: „Soldatul mărșăluia, mărșăluia, mărșăluia...”
Aș putea, încă, să citez multe versuri adevarate din cartea lui Gabriel Dragnea. Aș putea să introduc și câteva
cârteli de cititor atent al poeziei. Despre unele poeme mai artificiale, despre unele mai neglijente metaforic. Dar n-o s-o fac, pentru că e prea bună această carte de inimă a poetului tânăr. Nu, Dragnea nu scrie cartea unui poet învins de timp, copleșit de somptuozitatea sacră a templului liric, ci o carte de răzvrătit în vis, în singura
lume în care poezia domnește ca o regină tristă, de puțini înțeleasă..."
duminică, 9 februarie 2020
Final de interviu
Despre mine?
Am plonjat într-un salt periculos
din brațele-leagăn ale lunii,
prin pletele cerului împrumutate femeii vis,
direct în plasa veche, nesigură a lumii,
o lume care a învățat repede cum se ucid nopțile.
Aripile? Au rămas însângerate
între Marile Porți, între o sabie și un crin.
În singurătate?
Când nu voi mai avea pe cine iubi și ierta,
când nu voi mai avea ce spune și cui,
mă voi retrage discret între două umbre,
să-mi încălzească mâinile și picioarele
la o distanță convenabilă,
doi metri între cele două lumi.
Ce mi-aș dori?
Dacă îl vedeți pe poetul cu nume de Bunăvestire
că își desenează aripi pe trup
dați de veste păsărilor!
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
Am plonjat într-un salt periculos
din brațele-leagăn ale lunii,
prin pletele cerului împrumutate femeii vis,
direct în plasa veche, nesigură a lumii,
o lume care a învățat repede cum se ucid nopțile.
Aripile? Au rămas însângerate
între Marile Porți, între o sabie și un crin.
În singurătate?
Când nu voi mai avea pe cine iubi și ierta,
când nu voi mai avea ce spune și cui,
mă voi retrage discret între două umbre,
să-mi încălzească mâinile și picioarele
la o distanță convenabilă,
doi metri între cele două lumi.
Ce mi-aș dori?
Dacă îl vedeți pe poetul cu nume de Bunăvestire
că își desenează aripi pe trup
dați de veste păsărilor!
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| peacegrooves.blog |
marți, 4 februarie 2020
Mersul poetului
Ca să pot vedea lumea altfel
Am hotărât că trebuie să merg șchiopătat
Peste fiecare jumătate de anotimp
Și în rest, mersul soldatului
Spre eternitatea discutabilă.
Unii se lasă injectați cu o grabă continuă
Care le macină în interior toate secundele și umbrele speriate
Făcându-le să se întrebe de ce sunt atât de puține
Când, totuși, parcă mai era timp pentru încă o poezie!
Peste câinele care-mi scormonește
Printre amintiri și tăceri neîmblânzite
Nu se va așeza niciodată zăpada!
Am hotărât că trebuie să merg șchiopătat
Peste fiecare jumătate de anotimp
Și în rest, mersul soldatului
Spre eternitatea discutabilă.
Unii se lasă injectați cu o grabă continuă
Care le macină în interior toate secundele și umbrele speriate
Făcându-le să se întrebe de ce sunt atât de puține
Când, totuși, parcă mai era timp pentru încă o poezie!
Peste câinele care-mi scormonește
Printre amintiri și tăceri neîmblânzite
Nu se va așeza niciodată zăpada!
 | ||
| Jean Michel Basquiat - Boy and Dog in a Johnnypump |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)