Sărut mâna, mamă!

De suflete deschise la petale şi de oameni vii
Mi-e dor de visele ce-ncet se tot destramă,
De strângerea de mână, de jocul de copii,
Mi-e dor de-mbrățişarea ta de mamă, mamă!

De zborul pescăruşilor prin zări mereu deschise
Mi-e dor de-argintul nopților ce le țineam în palmă,
De gânduri încălzite la lumânări aprinse,
Mi-e dor de-mbrățişarea ta de mamă, mamă!

Toți paşii mi-i hrănesc cu dor de drum, de viață
Când primăvara, cu glas înmugurit ne cheamă
Şi-acelaşi zbor îl simt, ce inima-mi dezgheață...
La Mulți Ani, iubito! Sărut mâna, mamă!

Gabriel Dragnea

Final de scrisoare

Îngerii mei îți culeg lacrimile
Cu care îți spală gândurile,
Şi trupul, şi ochii,
Şi fața care a uitat ce este zâmbetul.
Refuzați de oamenii scăldați în gri
Nu aveai de unde să ştii
Că îngerii mei au fost trimişi înlăcrimați,
Să renască în privirile tale pierdute.
Poate îți vor creşte aripi,
Vei reuşi să zbori spre ceruri interzise,
Să îți culegi culori
Cu care să îți desenezi pe buze şi în gând
O viață nouă.

P.S.:
Cu paşii noştri noi
Sper să regăsim Poarta Veche
Pe unde a ieşit Adam
Tulburat şi întristat,
La brațul vinovat al Evei.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHAR-ul lui Cronos"

bestphotosite.net

Dincolo de Helion...

Mi-am pierdut cele două priviri
Neîncețoşate şi clare
Cu care îmi îmbrăcam ochii în zilele de sărbătoare!
Ieri, griul era verde, galbenul era verde şi negrul la fel...
Astăzi, pe străzi observ că s-au născut culori şi nuanțe noi
Şi lumea nu mai ştie în care-albastru să îşi scalde trupul.
Ți-aş mai spune ceva, dar fără să te superi....
Pe Helion, dincolo de nuferi
Pegas s-a rătăcit printre atâtea culori
Şi nu mai putem să ne întoarcem acasă!
Nu-ți fie teamă!
Pe gânduri, doar tăcerea muzelor m-apasă.

P.S:
Sper că ai primit fotografia
Cu mine însetat
Lângă fântâna Hipocrena!

Gabriel Dragnea

Deja vu

Unii spun că nu ar fi bine
Să se întoarcă la tine
Ca-ntr-un vis de zi îmbrăcat în uimire
Momente deja petrecute...
Dar, mă întreb, cu-aceeaşi tresărire
De ce este rău să resimt în glas cântul îngerilor
Şi sub fiecare pas plăcerea drumului
Spre livezile încă ne-nmugurite,
Încă nemărginite din Grădina Edenului?
De ce să nu mă bucur
Când simt sub pleoape
Aceiaşi copii renăscându-se zâmbind
Doar în diminețile înviorate de rouă,
Când sechestrezi tăcerile la umbra dorului,
Când plouă în vechi calendare!?
Sunt eu, acelaşi om uitat între clipe amare
Mângâiate doar de anotimpuri
Care oftează la fiecare răsărit
Pe aripile albatroşilor.

Mai ții minte, la cununia noastră,
Când, primii care au ieşit din biserică bucurându-se,
Au fost fluturii?

messagetoeagle.com

Gabriel Dragnea

72 de minute în tăcere

La început, toți se agitau la porțile închise
Şi nimeni nu ştia să descrie păcatul propriilor aripe...
Mii de clipe se risipeau din ceruri peste oamenii
Care tot aşteptau un răspuns pentru rugăciunile trimise târziu
Şi tot mai pustiu era cerul fără zbor de aripă.
La porțile-nchise, ai mei încă țipă înghețând tăcerile,
Înlănțuind plăcerile, biciuite acum la Zidul Uitării.
Pe chipul mării s-au aşternut atunci 72 de minute de linişte.

Aceea a fost ziua în care s-a votat izgonirea mea dintre îngeri!
Şi-n ziua când n-ai ştiut să mai  sângeri
Am plecat doar cu porumbelul păcii pe umăr.

Gabriel Dragnea

Ultimele trepte

Ultimele trepte

La apus, spre nedoritele zări,
în spatele ascunselor cărări
e-o lume vie ce tresare
cu fiece-ngropare a dorului,
a zborului dezlegat de preoți.
De-acolo, trupuri îngenuncheate,

petub.wordpress.com

doar în dimineți neplânse şi netulburate,
la umbra lumânărilor nestinse
îmi oferă lacrimi de cristal prelinse
din sufletul celor ce-mi iubesc îmbrățişările.
În taină, ca un secret ce trebuie păstrat,
sub lacăt ferecat, ferit de priviri pământene,
de-acolo, din lumea cea vie,
fără ecou în pustie, aceleaşi voci mă cheamă
să le vorbesc despre iubirea născută din plânsul lumii
care m-a născut şi-ncet, lipsită de dor, se destramă...

Pân' la apus, spre nedoritele zări,
în spatele ascunselor cărări
sunt ultimele trepte, luminate şi drepte
coborâte din zâmbet şi dor,
dintr-un război câştigat
cu bețiile îngerilor care au uitat
să se roage pentru sufletul meu.

Gabriel Dragnea

...unde în taină se cunună merii!

În spatele ultimei perdele de fum
Stăteai dreaptă, ca-ntr-o hipnoză,
Fotografie-dovadă a anilor pierduți în uitare,
În contemplare, cu ochii împietriți în azur...
În aerul pur tu cântai îmbrățişată de mare
Versuri ce nu ştiau cărare spre adresa mea,
Undeva, în oraşul pierdut printre-amintiri -
Triste zidiri din labirintul vieții,
Al ceții care m-a învățat glasul şi pasul.

Acolo, în spatele ultimei perdele de fum -
din zeci de țigări şi un singur scrum -
Mii de glasuri aveai şi curate priviri de copii
Pentru aceleaşi poveşti cu "a fost odată"
Ce veşnic au poartă printre lacrimi vii.

De ieri, diminețile mele se nasc pe alt drum,
Fără tine în perdele de fum...
Pe altă cărare, unde-n taină se cunună merii
Şi înfloresc în mine la Masa Tăcerii.

Gabriel Dragnea