Poeta Alexandra Firiță, finalistă a Concursului de Poezie „Il Chiostro” (Italia)

Am aflat cu bucurie că luna aceasta poeta Alexandra Firiță, stabilită temporar în Italia, a reușit prin poezia ei să cucerească un juriu format din poeți și scriitori, cunoscuți în lumea literară italiană. Poeta din Bolintin-Vale a fost nominalizată pentru obținerea Marelui Premiu la un concurs național de poezie organizat de Cercul Cultural și Creație „Il Chiostro” din  Stradella (localitate aflată la 20 km de Pavia), sub patronajul primăriei orașului și al bibliotecii publice „Pietro Bazzini”.

Concursul, aflat la a VI-a ediție își va desemna cîștigătorii în data de 18 octombrie la sediul Cercului de Cultură și Creație, în prezența oficialităților locale, alături de cunoscuți scriitori și jurnaliști ai Provinciei Pavia. Alături de scriitori precum Buono Nunzio, Losio Romano, Neri Daniela, Tucci Carmela și Quadrelli Chiara, Alexandra Firiță, indiferent de natura premiului pe care îl va obține, va face parte din cuprinsul unei antologii literare, o confirmare a talentului și a valorii textelor sale.

          LA POESIA

(fragment în italiană)

                     La mia poesia è là, lì,

dentro di me, dentro miei sogni,

miei pensieri, nelle mie fatiche.

Nasce allo stesso tempo con l’alba

con il vento sul mare

con le pietre baciate d’eterno,

 muore al tramonto per la

bellezza della luce scalata

dentro di me, per miei amori,

per miei dolori –

e muore un po per risvegliarsi

più bella, più forte, più affascinante

ripulirmi la mente imprigionata

in una vita che scorre

tra la rabbia, l’indifferenza, l’odio

in una vita che sale e scende

per cancellare il tempo, il denaro

le paure, i confini, la solitudine.

                               Poezia (fragment)

Poezia mea este acolo, aici,

 înlăuntrul meu, a viselor mele, a gândurilor mele,

a frământărilor mele.

 Se naște în același timp cu zorii

 cu vântul pe mare

 cu pietrele sărutate de eternitate,

 moare la apus pentru frumusețea luminii

 crescută în mine pentru iubirile mele,

 pentru durerile mele,

 și moare puțin pentru a se retrezi

 mai frumoasă, mai puternică, mai fascinantă,

 curatandu-mi mintea întemnițată

 într-o viață care se scurge

 între supărare, indiferență , ură,

 într-o viață care urcă și coboară 

 pentru a anula timpul, banii,

 spaimele, granițele, singurătatea.

Respectând condițiile de participare, dar mai ales rigorile tehnice impuse în realizarea lucrărilor trimise la concurs, Alexandra Firiță a reușit cu doar două poeme (scrise în limba italiană) să impresioneze jurații prin naturalețea exprimării, sensibilitatea cuvântului care nu și-a dorit niciodată să se dezvolte în spațiul construcțiilor prețioase, voit alambicate (vezi, Doamne, modern-complexe!), prin sinceritatea și limpezimea gândurilor care nu au căutat vreodată să epateze cu orice preț. Și, pentru că, deși am mai spus-o, dar cu alte cuvinte, „simplitatea este condiția principală a frumuseții morale”, nici poeta Alexandra Firiță nu omite acest aspect, important atât în creațiile poetice, dar și în viața cotidiană.

Această viață, care i-a oferit o gamă largă și variată de trăiri, unele pozitive, altele, parcă provocări venite pentru testarea răbdării, a puterii de luptă pe baricadele continuității, a retras-o pentru o bună perioadă de timp din spațiul literar, ea revenind în forță, cu o nouă prospețime, odată cu noul volum de poezie „Aparținând clipei”, apărut anul trecut (2014) la Ed. RawexComs și prefațat de binecunoscuta poetă Victoria Milescu.

Se pare, iată, că nu este vorba doar de o revenire de moment ci, odată cu această nominalizare la un premiu internațional, o promisiune pentru continuitate. Cu ocazia acestui eveniment, poeta Alexandra Firiță a mărturisit: „Voi avea emoții și mă voi gândi la toți bunii mei prieteni care au crezut în mine si care mi-au fost foarte aproape când uitasem că mai am ceva de oferit din punct de vedere poetic. Acel ceva care nu te trădează, acel ceva care nu te minte și care îți dă certitudinea minunii de a fi și care se numeste Poezie. Dincolo de toate Ea este firul roșu care leagă suflete, indiferent de limba vorbită, de culoarea pielii, religie, convenții sociale, creând o patrie universală. Vivat Poezia!”.

a consemnat Gabriel Dragnea

Suntem ferestre vechi

Oameni îngreunați de atâta întuneric pe pleoape

Sub ape, resturi de gând se cuibăresc sub corali

Și tot mai banali, desenați ne sunt ochii ce dorm...

kateyestudio.com

Doar în somn mai vor porți în ceruri să sape.

Aceleași străzi prăfuite poartă pașii mărunți,

Peste nunți nu coboară nici măcar o culoare,

Se moare între ceruri pe prăbușite punți

Nespovediți cad îngeri și se îneacă-n mare.

Suntem ferestre vechi, pătrunse de rugină

De vină e doar timpul rănit în calendare

Noi tulburăm priviri paralizate-n zare

Suntem ferestre vechi și ne dorim Lumină.

Așa mi-a fost dat mie...

Așa mi-a fost dat mie

Să adorm între două clipe

În miros de-obosite și triste aripe

Lăsate de îngeri, să te-acopăr când sângeri

Pe-același ritm de trupuri dansând în păcat

emotka.deviantart.com

Sub un cer al tuturora

Mie necunoscut, răpit și ascuns

În încețoșate priviri

Să nu-i cânt niciodată în versuri aurora.

Și-un gând ce nu-l vrea nimeni niciodată să-l știe.

Așa mi-a fost dat mie

Să mă acopăr cu umbrele zilelor

Să mă închin amintirilor

Și să-mi crească în trup  rădăcină de toamnă pustie.

Doar între nopți m-așteapt-o secundă

Prea tânără, prea pură, fecundă

S-o răstignesc pe porți de-așteptare și taină,

A gândului haină, râvnită de hoți.

Așa mi-a fost dat mie

Să schițez săruturi și-mbrățișări de fecioare

Cu care să-mpodobesc paradisuri străine

Din ceruri și de pe mare,

Să umplu cu bucurii efemere –

Eu, veșnic poet, călătorul -

Raiul nebunilor care n-au cunoscut niciodată

Femeia și dorul.

Așa mi-a fost dat mie

Să desenez armonie între oameni

În trenuri, iubiri dezmorțite-ntre șine

Pe mine, sublime destine împrumutate

Doar pentru nopțile când sunt cu tine.

„Cenușa verii” s-a așternut în aprilie

Am întâlnit cu câțiva ani în urmă un gând al lui Fernando Pessoa care spunea astfel: „Să fiu poet nu-i din ambiţii, e-un fel al meu de a fi singur". Nu știu câți dintre poeți au gândit astfel vreodată, dar un lucru este cert, poeții trăiesc un soi de însingurare care le permite și îi legitimează să fie acei deosebiți nebuni ce șlefuiesc vise și le aștern sub pleoapele obosiților de rutină și de atâtea nuanțe de gri din privire. Poeții sunt pictori de cuvinte, creatori de pasteluri scrise, tablouri pentru ochii rătăciți în neculoare. Victoria Milescu este exact genul de creator care, din punctul meu de vedere se identifică perfect cu cele descrise mai sus.

Victoria Milescu

„Oare mai poți tu, inimă obosită/ Să te ridici trufașă, să luminezi/ pe cel mai curat să-l găsești, să-l păstrezi/ pe raza lunii să cânți răstignită?// Oare mai poți tu, inimă să visezi/ în zarea lumilor curgând înflorită/ către furtuni să strigi nechibzuită/ între ispite să alegi și să pierzi?// Oare mai poți tu, inimă să dezmierzi/ mâna ce te va smulge-ncordată/ și îți va stoarce aprig mugurii verzi// Hrănind rana nopților în lacrimi scăldată/ și în propriul sânge iar să dansezi/ înjunghiată de-o stea, înc-o dată?...” (Înjunghiată de-o stea, pag. 132)

Poeta Victoria Milescu este aceea care în data de 21 aprilie 2015, la Librăria Mihail Sadoveanu din București a reușit cu harul care i-a fost hărăzit să aștearnă o frumoasă „cenușă a verii” într-un aprilie condamnat la visare și dragoste prin poezie și vers autentic.

            Nici nu bătea ceasul ora 16:30 (deși lansarea de carte era programată la ora 17:00) și, deja, la intrarea în Librăria Mihail Sadoveanu de pe Bd. Magheru își făceau apariția primele buchete de flori care își căutau cu nerăbdare destinatarul. Cu fiecare clipă care trecea, sala special amenajată pentru astfel de manifestări culturale devenea tot mai neîncăpătoare, scaunele devenind pentru scurt timp actori principali într-o piesă ce se joacă doar pentru o seară,  așteptată cu sufletul la gură. În față, la masa celor ce cuvântă se verifică notițe, se fac însemnări suplimentare și, din nou flori care își găsesc loc alături de cărțile autoarei, ca într-o reuniune de familie.

N. Georgescu, P.Romanescu, L. Gruia

Cum spuneam, în față se pregătesc pentru a vorbi despre carte, dar și despre activitatea autoarei scriitorii Nicolae Georgescu, Lucian Gruia și traducătoarea Paula Romanescu. Actrița Doina Ghițescu, invitată pentru a citi din poemele sărbătoritei cu dicția-i și amprenta vocală impecabile și inconfundabile, a dat tonul acestui maraton de lectură și aprecieri critice pe marginea volumului „Cenuşa verii/ Les cendres de l’été” (Editura eLiteratura, 2015).

            Scriitorul Nicolae Georgescu a abordat poezia Victoriei Milescu analizând impactul traducerii și păstrarea sensului cuvântului gândit și exprimat în scris de autoare. Faptul că prin traducere, la modul general,  se pierde sau nu din profunzimea mesajului, că anumite expresii sau sintagme literare sunt perfect traductibile, iar altele prin tălmăcire își pierd sensul, simbolul și gravitatea gândite inițial, toate acestea sunt riscuri asumate în procesul de traducere a unui text.

Despre poeta Victoria Milescu, în toți acești ani ai activității domniei sale s-a scris mult, cerneala scursă în paginile revistelor literare aducându-i aprecieri juste pe marginea calităților ei de scriitoare originală, consecventă în publicarea materialelor proprii și modestă în fața laudelor binemeritate. Despre cartea poetei, Lucian Gruia a consemnat următoarele: „Până la publicarea recentului volum de versuri, „Cenuşa verii/ Les cendres de l’été” (Editura eLiteratura, 2015), Victoria Milescu ne-a obişnuit cu o poezie de idei, de multe ori de atitudine civică, scrisă în vers liber (...) Noul volum al poetei, tipărit în ediţie bilingvă, tradus în limba franceză de Ion Roşioru, supervizat de Paula Romanescu, reprezintă o

N. Georgescu, P. Romanescu și V. Milescu

schimbare stilistică majoră în repertoriul bogat al autoarei. Dacă celelalte volume erau scrise în vers liber (cu rare excepţii), „Cenuşa verii” ne surprinde prin epode alcătuite îndeobşte din patru distihuri concepute cu ritm şi rimă. Rimele sunt bine alese, rare, îndeobşte între cuvinte care marchează părţi gramaticale diferite: substantiv cu verb, adverb sau adjectiv. Tema principală a volumului o constituie dragostea, în special neîmpărtăşită:  „Ce bine că plouă şi pot să merg prin ploaie afară/ Iar lacrimile curgând pe obraz tot ploaie să pară” (Plouă, pag. 24). Volumul stă sub semnul acvatic, feminin şi intimist din punct de vedere al structurilor antropologice ale imaginarului: „Plouă, Vic. Şi ploaia asta parcă seamănă cu tine/ E şi caldă, e şi rece, e de rău, e şi de bine” (Ploaie, pag. 44).

Pe aceeași temă a traducerii cărții, poeta Paula Romanescu a subliniat relativa ușurință cu care aceasta s-a produs tocmai datorită construcției versului, simplu, fără metafore rigide și fără termeni care să alunge căldura și emoția unui sentiment sincer, natural și, pe alocuri sfâșietor, așa cum îl regăsim, de exemplu, în versurile poeziei „Aș vrea” (pag.104): „Aș vrea să murim într-o zi/ În floarea de mac sângerând pe câmpii(...)/ Aș vrea să murim sub argintul din ploi/ Cenuși orbitoare să fim amândoi/ Aș vrea să murim ca și cum nici n-am ști/ În râul ce crește în noi zi de zi”.

Finalul acestui episod literar-editorial i-a aparținut, așa cum era și normal poetei Victoria Milescu. Aceasta a făcut un mic slalom printre amintiri evocând cu drag și emoție vizibilă momentul debutului literar din 1978 în Revista Luceafărul și mai apoi cel dublu-editorial din 1988, cu volumele „Prier” și „Argonauții”, dar și perioada activității sale în rândurile celor două grupări literare, „Cenaclul de luni” condus de Nicolae Manolescu și „Numele poetului” al lui Cezar Ivănescu. Pentru atmosfera și modul de lucru, datorită atitudinii, acelui „quelque chose” pe care îl avea poetul Cezar Ivănescu, poeta Victoria Milescu a recunoscut cu o oarecare nostalgie apropierea, empatia mai mare față de gruparea literară „Numele poetului”.

alături de V. Milescu

Despre scriitura Victoriei Milescu, de-a lungul timpului şi-au exprimat punctul de vedere Romul Munteanu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Octavian Soviany, Aureliu Goci, Radu Voinescu, Constantin Cubleşan, Victor Sterom, Mariana Filimon, Radu Cârneci, Valeria Manta Tăicuţu, Florentin Popescu, Constantin Abăluţă, Const. Miu, Gheorghe Istrate, Lucian Gruia, Ion Murgeanu, Emil Lungeanu demonstrându-se astfel că, acolo unde există poezie adevărată, alături stau aprecierile și îndemnurile pentru încă un pas. Și, iată că, după atâția ani de la debut, după atâta trudă pe eșafodul poeziei, unde singurele care pot tăia până la lacrimi sunt doar cuvintele, putem recunoaște și sublinia încă un nume al poetului: Victoria Milescu.

material realizat de Gabriel Dragnea cu ocazia lansării volumului bilingv „Cenuşa verii/ Les cendres de l’été” (Editura eLiteratura, 2015) al poetei Victoria Milescu.