Voi, trupuri de flori înviate

Am văzut în sufletul vostru mare sărbătoare...

Gândurile se îmbrățișau, trupurile frământau

De plăcerea acestei Sâmbete a Zâmbetului.

Ochii renășteau, odată cu ei frumusețea vie,

Mie îmi plac glasurile voastre ce cântă un fericit destin,

Un chin spulberat de jocul copiilor ce imită viața,

Speranța ce dansează printre casele voastre.

În glastre sunt trupuri de flori înviate,

Udate vă sunt brațele ce cresc în rugăciune până la îngeri...

Tu sângeri, eu spulber, atât cât pot, ceața de la ferestre

Ce nu vă lasă să vedeți diminețile sfințite-n biserici.

Aici sunt doar eu și vă las să jucați jocul primar,

Amar, cu un măr mușcat pentru a vă descoperi goliciunea.

Aici este minunea...un nou soare și-o altă dimineață

Ce vă ghidează trupurile spre înviere.

Resurrection – Easter 2013 © Douglas Barkey

„Mistere și Conspirații” despre acad.Zoe D. Bușulenga la TVR2

         

Acum două zile, pe 03 aprilie, am avut deosebita plăcere de a fi prezent în studioul TVR2 pentru a discuta despre viața și activitatea d-nei acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga, în cadrul emisiunii „Mistere și Conspirații” moderată, așa cum deja ne-am obișnuit în fiecare sâmbătă de la ora 17:00, de poetul Florin Iaru.
         

Alături de prof. dr. Gabriela Creția, prof. Mioara Roman și criticul Alex Ștefănescu a fost analizat contextul politic, dar și cel cultural în care d-na Bușulenga și-a desfășurat activitatea evoluând extraordinar prin talent, devotament, diplomație și mai ales respect față de valorile autentice, într-o perioadă a interdicțiilor, a cenzurii dictate de frustrații și complexații regimului comunist. 

          Pentru a afla mai multe despre personalitatea, viața și controversele născute pe marginea activității de înaltă ținută a acad. Zoe D. Bușulenga, vă invit să urmăriți în Sâmbăta Mare, pe 19 aprilie, de la ora 17:00 emisiunea „Mistere și Conspirații” moderată de poetul Florin Iaru.

Privirea din Duminica Învierii

Atunci s-au hotărât pietrele să tacă...

Pașii noștri călcau tot mai nehotărât

Pe un pământ care tremura lăcrimând pe sub stânci

De unde nimeni nu-și putea potoli setea.

Ne ridicam brațele spre un cer fără nume

Strigând numele celor nenăscuți.

fineartamerica.com

Și am deschis Cartea Amintirilor,

A trăirilor ce și-au cunoscut trupurile,

Gurile ce dezlegau tăcerile, plăcerile,

Vorbele ce nășteau ecou peste generații,

Ecoul lui VREAU, șoapta lui POT,

Un tot s-a clădit peste ani și surpat de neliniști.

Triști ne sunt ochii ce-și caută dorul,

Fiorul în Cartea Amintirilor.

Da, atunci s-au hotărât pietrele să tacă...

Da, atunci, cu toții ne-am pierdut aripile

Când ne-am dorit să uităm zborul

Printre pașii mult prea grăbiți, ruginiți

Și obosiți care ne striveau strălucirea.

Ne-a rămas doar privirea din Duminica Învierii

Ascunsă, curată și nepătrunsă de întunericul criptelor,

Mormintelor construite de neșansă.

supremeboundlessway.com

Aceștia sunt ochii noștri care vă oferă ultimele priviri

Păstrate în taină între copertele Cărții Amintirilor.

E ultima voastră șansă de a redeveni vii,

În suflet copii și corăbii peste mări pustii...

E ultima noastră șansă de a ne recupera aripa,

Clipa și dorul,

Să încercăm să ne reamintim...

Zborul.

wallpaperuser.com

„Ultima mea carte va apărea la cinci ani după moarte”

interviu cu scriitorul Adrian Marino

(5 septembrie 1921 - 17 martie 2005)

Cineva spunea la un moment dat că, dacă Adrian Marino ar fi fost autor doar al lucrărilor închinate lui Alexandru Macedonski, “îşi merita cu prisosinţă locul de frunte între marii restauratori de valori literare incontestabile. Cel căruia îi datorăm în bună măsură cunoaşterea dimensiunilor celor adevărate ale personalităţii şi operei lui Macedonski este Adrian Marino”.

- Domnule Adrian Marino, activitatea dumneavoastră literară a cunoscut de-a lungul anilor o serie de neajunsuri şi obstacole de tot felul. V-aţi gândit vreodată să renunţaţi la scris?

- Chiar dacă au fost opt ani de închisoare, şase de deportare şi 20 de ani cu interdicţie de semnătură a vreunui articol, nu m-am gândit o clipă că aş putea să mă retrag din activitatea literară. Mulţi ani, după 1963, când am fost eliberat din deportare, n-am avut nici o poziţie socială în România, slujbă sau sarcină oficială. Din contră, am refuzat să fiu numit academician, doctor honoris causa sau să mi se facă volume omagiale. Toate aceste consacrări sau distincţii sunt sub egida unor instituţii conduse de oameni care aparţin sferei politice nociv dominante.

- Spuneaţi cu ceva timp în urmă că încercaţi să profitaţi cât mai mult de ultimii ani de activitate intelectuală pentru a transcrie în volume toate ideile dumneavoastră. Au existat proiecte pe care nu le-aţi finalizat?

- Nu, dar ipoteza nu poate fi total exclusă. De exemplu, acum lucrez la o carte, care se va numi „Libertate şi cenzură în România”, lucrare foarte importantă pentru mine, pe care am început-o acum un an. Ea conţine pagini de istorie a ideilor, care urmăresc să demonstreze că tradiţia gândirii liberale în ţara noastră este mai veche decât momentul 1848.

Rev. Vatra Veche, august 2013

- Ce v-a determinat să scrieţi această carte?

- Am dorit s-o scriu din două motive. Primul este experienţa personală. Am fost cenzurat cu „Viaţa lui Macedonski”, care fusese anunţată în 1946, în „Editura Fundaţiilor Regale” şi a apărut 21 de ani mai târziu, în 1967. Al doilea motiv este acela că, în paginile cărţii vreau să realizez o demonstraţie, care să dovedească existenţa obstacolelor împotriva libertăţii de expresie. Ea va apărea, posibil, la sfârşitul acestui an sau sigur la începutul lui 2005. Fragmente din lucrare au fost deja publicate în revista „Observatorul cultural”.

                                                                                        

- În ce relaţii sunteţi cu lumea literară actuală?

- Aceste relaţii sunt aproape inexistente, sunt foarte reci. Mulţi dintre scriitori au rămas cu reflexele epocii ceauşiste. Nu spun că este vina lor personală, ci este efectul anilor în care s-au format. Eu m-am format într-o altă epocă, într-un climat din perioada interbelică, total diferit de al lor. La ora actuală există preocuparea aceasta pentru publicitate, pentru ideea punerii în valoare a unui autor sau altul. Cărţile sunt recenzate în funcţie de autori, de poziţia lor în viaţa literară sau în societate. Bătălia se dă, în ultimă instanţă, între cultura oficială şi cultura liberal-alternativă, care trebuie să ţină piept cenzurii, încă prezente, directivelor şi ierarhiilor oficiale.

- Care este cel mai important titlu scris de dumneavoastră şi care vă este cel mai aproape de suflet?

- Cea pe care am scris-o acum trei ani şi care nu am publicat-o nicăieri: „Viaţa unui om singur”. Cartea este o biografie culturală, este viaţa mea intelectuală, pornind de la debutul din 1939, în „Jurnalul literar”, şi până în 1999. Lucrarea este una dintre cele mai lungi autobiografii româneşti şi nu va fi publicată decât la împlinirea a cinci ani de la moartea mea. Este un mod de a mă apăra, deoarece paginile conţin o lume proprie, dură, neadaptată, plină de adevăruri netrunchiate din lumea literară, care cu siguranţă că vor deranja. Ea va fi publicată postum, pentru că nu vreau să nasc polemici, care la noi eşuează întotdeauna în dispute personale, pline de insulte şi atacuri joase, care nu se ridică la nivelul discuţiilor de idei.

interviu realizat telefonic în 2004 și publicat în volumul „27 Dialoguri – Construcții incomplete”, Ed. Tiparg, 2013

Serată literar-artistică - muzică, poezie, pictură și lansări de carte

          Vineri, 21 februarie, începând cu ora 18:00, la Hanul Negustorilor din București va avea loc o serată literar-artistică unde am fost invitat să spun câteva cuvinte despre cartea „Aceeași lună peste sat” a scriitoarei Florentina Loredana Dalian. 

               În cadrul acestei serate se vor mai regăsi recitaluri de muzică și poezie, o expoziție de pictură, prezentări de carte și decernări de premii. 

Pentru cei care doresc o evadare din rutina cotidiană, acesta este momentul potrivit.

 

„Nu mă interesează cititorii”

interviu cu poetul Paul Daian

(n. 4 august 1954)

webphoto.ro

Poetul Paul Daian este prezenţa cea mai decorativă a „Târgului Gaudeamus - Carte de Învăţătură”. Strigând în gura mare printre vizitatori, cu mustaţa şi barbişonul vopsite, cu o veche trompetă în mână şi un cocoş pe pălărie, Paul Daian este gazda şi mascota târgului. De curând, Paul Daian şi-a lansat un nou volum de versuri, „Liderul zidit în lapte”.

- Domnule Paul Daian, sunteţi un poet, dar şi un personaj original. Cum v-aţi descrie în câteva cuvinte?

- Ca să fiu corect şi în spiritul gazetei pe care o reprezinţi, sunt un om independent, trăiesc şi scriu independent şi îmi aleg întotdeauna locul unde vreau să ajung.

- Cum vă percepe lumea nonconformismul dumneavoastră?

- Nu mă interesează. Sunt aşa cum vreau eu să fiu, pentru că nu am bani să pot fi altfel. Dacă aş avea foarte mulţi bani, mi-aş cumpăra o limuzină, în loc de cocoş aş avea un papagal de 10.000 de dolari şi, în loc de trompetă, un trombon de aur.

- De ce aţi ales imaginea de mascotă a unui târg de carte?

- Pentru că asta este structura mea. Dacă vrei să vezi interiorul unui om, îi faci o radiografie, dacă nu, îl pui să se îmbrace. Apoi, sunt poet, iar lumea cărţilor este fascinantă.

- Este acesta un mod de a vă promova?

- Eu nu am nevoie de promovare. Poezia adevărată sau eu nu avem nevoie de aşa ceva. Înfăţişarea mea nu adaugă valoare, ci dimpotrivă, o micşorează.

- Şi nu vă deranjează să fiţi perceput aşa? În ce relaţii sunteţi cu cititorii dumneavoastră?

- Nu. Nu mă interesează nici publicul, nici cititorii.

 

- Dar poezia, pentru cine o faceţi?

- În primul rând, pentru mine. Dacă ajunge şi la cititori, începe să mă intereseze, cât de cât. Însă, de la bun început, cititorii n-au importanţă pentru mine.

- Ce i-aţi spune cuiva, care nu înţelege modul dumneavoastră de exprimare şi vă etichetează ca fiind...nebun?

- I-aş răspunde: „Da, domnule, aveţi dreptate. Sunt nebun. Fiţi milos şi daţi-mi o sumă de bani să-mi cumpăr diazepam, ca să mă tratez”. Să mă lase aşa cum sunt, pentru că şi eu, dacă îl privesc cu atenţie, îl pot considera, ori nebun, ori prost sau mediocru. N-am să-ndrăznesc niciodată să-i spun aşa ceva, decât atunci când mă va călca pe trompetă sau îmi va călca cocoşul pe coadă. Aşa că-l las în pace. Există un proverb chinezesc extraordinar de frumos: „Dacă nu crezi în zei, dă-le pace”.

scurt interviu realizat în 2004 la Târgul de Carte Gaudeamus