"În fiecare zi ne batem joc"

Revizitarea poetului născut la începutul unui aprilie 1933, an marcat de diverse evenimente tulburi, sociale și politice, dar și de apariția primul roman călinescian, Cartea nunții, este ca un popas printre vinilurile prăfuite din subsolul unui anticariat dezafectat. Dincolo de unele experiențe literare care vor să devină tot mai publice, în care emoția conturată și transmisă prin cuvânt este aproape inexistentă, asemenea unui trup exanguu, încă rămân versurile

revistatango.ro

acestui poet al trăirilor recognoscibile și azi în pași, tăceri, gesturi și priviri, dezmorțite chiar și din sufletele înfășate-n piatră. 

În cazul de față, Romulus Vulpescu nu este doar strungarul cu atestat profesional, ci, mai ales, un word designer, un arhivar al emoțiilor generate prin alinierea inspirată a cuvintelor: „Noi ne iubim în paturi de-mprumut:/ Pe-o canapea îngustă, fără pernă,/ Crezând că aventura de-un minut/ Devine lesne "dragoste eternă".// Noi ne iubim pe scenă, -ntr-un decor:/ Pe-un sac - umplut cu paie - dintr-o piesă/ Eu par un ceas truver rătăcitor,/ Tu ești o oră magică prințesă.// Speram cu disperare amândoi/ Că ni-e deajuns o-mbrățișare-n fugă/ Și că statutul nostru de eroi/ Nu poate-apoteoza să-i distrugă.// Noi ne iubim visându-ne-n secret/ Perechea pasionată și celebră/ Trăind în moarte, fără de regret,/ Un scurt și iluzoriu act de febră.// Noi ne iubim... dar cuplu consacrat,/ Culcat calm, în culcuș fără alarme,/ Am deveni doar într-un simplu pat/ În care-am învăța cum se și doarme. (Destin) 

Conștient și asumat în alegerea sa de a se dedica scrisului, Romulus Vulpescu explica la un moment dat în paginile Jurnalului ce presupune această formă de asceză în preajma cuvântului: „Ce face un scriitor? Ei bine, un scriitor adevărat citeşte. Asta este o meserie, dacă ea poate fi numită eventual meserie, şi este. Dar ce este acela un scriitor adevărat? - mă veți întreba. Din când în când scrie şi el ceva, dacă îi vine, dacă nu-i vine, adio. Dar așa cum există diaree verbală, există şi diaree în scris. Sunt unii care au incontinență la scris. Scriu numai prostii, iar de citit, mai citesc câte ceva sau nimic. Adevărata profesie a scriitorului este însă lectura. Cititul este meseria de credinţă, dacă vreţi. Cititori adevărați au ajuns să fie din ce în ce mai puţini...”. 

Romulus Vulpescu, deosebit traducător în română al creațiilor lui Dante, Villon, Rabelais, Baudelaire sau Marivaux, a monitorizat o întreagă lume, radiografiind atitudini și reacții, tipologii întregi de oameni, ajungând să creioneze un trist final al analizei ființei, o concluzie tot mai evidentă, preponderent în prezentul acesta din care Romulus lipsește, ales de Dumnezeu acum 13 ani pentru a răspunde la apelul poeților în toate diminețile Paradisului: „În fiecare zi, ne batem joc/ De păsări, de iubire și de mare,/ Și nu băgăm de seamă că, în loc,/ Rămâne un deșert de disperare.// Ne amăgește lenea unui vis/ Pe care-l anulăm cu-o șovăire;/ Ne reculegem într-un cerc închis/ Ce nu permite ochilor s-admire;// Ne răsucim pe-un așternut posac,/ Însingurați în doi, din lașitate,/ Mințindu-ne cu guri care prefac/ În zgură sărutările uzate;// Ne pomenim prea goi într-un târziu,/ Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:/ Prea sceptici și prea singuri, prea-n pustiu,/ Ca să mai știm că dragostea există.// În fiecare zi, ne batem joc/ De păsări, de iubire și de mare,/ Și nu băgăm de seamă că, în loc,/ Rămâne un deșert de disperare. (În fiecare zi)

Știut fiind faptul că în genere talentul, munca artistului este răsplătită abia postum (sau niciodată), ca-ntr-un gest de împlinire totală a ipocriziei, conștiența poetului îi conferă o oarecare liniște prin resemnare în fața ignoranței care-i întârzie acordarea meritată a laurilor: „Ştiind că studiat voi fi în școală/ Și clasic voi ajunge (abia mort),/ La port și-n vorbă-s grav, grav mă comport,/ Svârl mici biografii pe-un colţ de coală/ Şi-s vesel când prevăd cu cât efort/ M-o comenta un critic-din-greşală/ Găsind că-n orice strofă e-o scofală:/ Nu dau pe glosa lui măcar un ort!” (Testament)

Cât despre cele de mai sus, dacă pașii noștri s-ar fi întâlnit prin intersecții aș fi spus astfel: „Nu, maestre, nu m-am aplecat din greșeală asupra textelor! Știindu-le într-atât cât să le devin fidel, am considerat că trebuie să fiți invitat alături de toți aceia amintiți în această rubrică, deoarece la fel ca și ei sunteți un nou rătăcit prin cetate.”

material semnat de Gabriel Dragnea pentru rubrica "Pretexte" a revistei SUD