Powered By Blogger

duminică, 5 mai 2019

Copilul pierdut al acestei Duminici

Pe copilul pierdut al acestei Duminici
l-am regăsit târziu acoperindu-și ultimele vise
cu scrumul zilelor arse, aduse ofrandă zeilor,
să se bucure și el de o Lumină Nouă
și, pentru o clipă, să primească aripă,
să poată învăța zborul până la Sărbătoarea Păsărilor.

L-am regăsit desenând peste urmele pașilor lumii
o lună rănită, strigând îndurare tăcerilor
și umbrelor care ascund ultimele poeme
despre muguri noi, dimineți împietrite și noi.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

news.artnet.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu