Ultimul spectacol al toamnei

…și iarna îngenunchease, primăvara era și ea agitată
iar vara îmbrățișa trecătorii curioși,
opriți înmărmuriți în fața teatrului gol.
Era dimineață și pe afișul noii piese
o proaspătă rouă resuscita o durere nouă.
Ce repetiții?! Ce roluri, domn`le?!
În săptămâna care a urmat culegeam de pe trotuar
regrete încă verzi și înmugurite neliniști.
Am ieșit cu toții în stradă, cu porumbei albi pe umăr
rostind șoptit n`oubliez jamais
pe lângă fiecare copil orfan și rătăcit care privea cerul.
Toți oamenii își lăsau în fața teatrului închis
amintirile sculptate în rădăcini, desenate pe frunze
și veneau la noi, ultimii actori, ultimii poeți
să le punem umbre la rever, pe braț, să le prindem în piept.
Crezi că poți uita ușor imaginea toamnei
care se sinucide în versurile tale?

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pixabay.com