În care numai eu mai aştept un ultim tren personal sau marfar
Din care să coboare rătăcită o ultimă mireasă pierdută,
Ca în tabloul lui Jan Toorop,
Cu zâmbetul încorsetat şi privirea anesteziată.
Ea e Speranța, linia de ghidare a unei fotografii reuşite cu viața.
În jocul trist al umbrelor înserării
Care mimează un vals uitat în sala de-asteptare
Mă alătur şi eu cu diapozitivele mele prăfuite
Retrăind, ca într-un deja vu perfect
Toată tinerețea mea răstignită în numele aşteptării.
În proiecția care reînvie zidurile plânse ale gării mele de suflet
Doi albatroşi lovesc cu ciocul cadranul de sticlă al ceasului oprit
Reamintind călătorilor întârziați că trenurile pe care le ştiau cândva
Nu vor mai opri niciodată.
 |
| Jan Toorop - The Bride, pinterest.com |
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu