impresii de lectură de Gabriel Dragnea
Întâlnirea
mea cu poezia Mihaelei Oancea a fost o reală surpriză, în condițiile în care,
cunoscându-ne de foarte multă vreme, nu am știut și nu am crezut că muzele o
pot îmbrățișa atât de tare încât, deși aflată la început de drum literar poate
oferi atâtea imagini schițate natural pe fondul unui lirism intens și autentic.
„Lasa-ţi părul cu miros de lămâiţă
Să danseze
ca o crinolină de fluture
Pe cerul de
cleştar brodând speranţă...
Îndrăzneşte!”
(din poemul Vară)
Tablourile
astfel create, uneori contrastante, abundă de simboluri bine alese și cu multă
atenție inserate creându-ți impresia că ai de-a face cu un autor cu state vechi
în breaslă, dar descoperit de tine târziu.
„Târziul
întârzie să calce lasciv,
În
ritm de sarabandă
Pe
vertebre, pe timpane, pe plămâni...
Îţi
ofer-un răgaz de a coase
Cu
albatroşi spintecaţi fisura realităţii,
Un
răgaz de a crede că eşti nemuritor..
Moartea-i
înscrisă-n celulele noastre!” (din poemul Armonia contrariilor)
De
fapt, vorbim despre o poetă, care, în sfârșit, cu emoție, modestie și cu un real respect pentru cuvânt s-a hotărât
după ani întregi de studiu și analiză, să pășească atent pe această scenă a creației
pentru care, până acum nu a fost decât un spectator fidel și comentator avizat.
De ce avizat?... mă veți întreba, bineînțeles, mai ales că am vorbit despre
poetă că se află la început de drum...Mihaela Oancea este profesor de limbă și
literatură română, de aici și neologismele cu care își construiește versul,
expresiile corect inserate, toate acestea transformând deseori poemul într-un
puzzle cu ample conotații, uneori greu de descifrat, chiar și la o a doua sau a
treia lectură.
„Pământul sângerând umblă desculţ
peste urmele iernii..
În asemenea
zile anatemizate nu-ţi mai pasă de tropotul din piept,
De şnurul pe
care ţi-l aşază soarele în jurul grumazului,
Nici de
păsările care aleargă prin clopotul de pâslă al ploii,
De
fulgerele-albastre ce spintecă-n larg văzduhul,
De nimic
concret!” (din poemul În asemenea zile)
Fără
a mai lua în discuție teama nejustificată de a cădea în ridicol, teamă pe care
o simte poeta cu fiecare apropiere de coala de hârtie, am certitudinea că, în
spatele timidității și a prea marii modestii la umbra cărora poeta se adăpostește
mai mult decât este necesar, se ascund gânduri,
idei, trăiri și sentimente deosebite, care odată redate în scris - cu talentul
pe care îl posedă din plin - pot fi adevărate bijuterii lirice.
Vară
Apariţie
venustă de cariatidă
Răspândeşti
misterioasă un surâs calin
Mi-eşti leac
şi otravă, rană şi cuţit!
Rosteşte
negrăitul ascuns în ochii tăi de peruzea,
Deschide-ţi
braţele să adulmece
Adierea
răcoroasă a dimineţii montane
În timp ce
te-ntinzi leneşă pănă la norii de fildeş.
Lasa-ţi
părul cu miros de lămâiţă
Să danseze
ca o crinolină de fluture
Pe cerul de
cleştar brodând speranţă...
Îndrăzneşte!
Ţiuie timpul
răsucit sub tălpile-ţi feciorelnice
Pădurile
se-adună sa-ţi cânte
Din foi
subţiri de mesteacăn şi-alun
Brânduşe
violete te-aşteaptă pe cărări de munte
Să ţi
se-aştearnă coroană
Vino!
Istovită de
soare, mă-ntind pe câmpul de smarald
Cu braţele
în cruce, în galbenul de miere
Ca-n patul
unui râu....
Te-aştept!
Armonia
contrariilor
Un
clarobscur liliachiu mânjit cu mangal
Înrămează
impozant infinitul
În
vreme ce Armonia şi Entropia îşi dau mâna deasupra hârtiei
Ce-şi
aşteaptă rândurile – fosile săpate-adânc în timp.
Târziul
întârzie să calce lasciv,
În
ritm de sarabandă
Pe
vertebre, pe timpane, pe plămâni...
Îţi
ofer-un răgaz de a coase
Cu
albatroşi spintecaţi fisura realităţii,
Un
răgaz de a crede că eşti nemuritor..
Moartea-i
înscrisă-n celulele noastre!
Există
forme de rezistenţă! Să alungăm târziul din noi!
Tic-tac!
Orologiul destrămării ţese felii de existenţă..
,,Să-i
stricăm mecanismul!”– propune perfid osul.
,,Să-i
zădărnicim planul!” – chicoteşte mefistofelic retina.
Ei...şi
dac-am putea faustian sa-i poruncim clipei
Să
stea în loc, oare ce-am schimba?
Cum
poţi opri moartea când te-ai născut cu ea?
În asemenea zile
Grele
mirosuri pestilenţiale se caţără afară din crăşma mlăştinoasă.
În asemenea
zile seci, de metal, neînduplecate,
Timpul
încleştează clipa, o polizează..
Explozia
inimii sparge trupul ce tresaltă spasmodic,
Iar imaginea
oaselor calcinate pictată pe retină
Te face să
te zvărcoleşti în somn.
Fumul se
înalţă spulberat şi plin de durere,
Floarea
roşie moare în sobă c-o albastră vâlvătaie
Păsările
ţipă – năluci aducătoare de primejdii!
Pământul
sângerând umblă desculţ peste urmele iernii..
În asemenea
zile anatemizate nu-ţi mai pasă de tropotul din piept,
De şnurul pe
care ţi-l aşază soarele în jurul grumazului,
Nici de
păsările care aleargă prin clopotul de pâslă al ploii,
De
fulgerele-albastre ce spintecă-n larg văzduhul,
De nimic
concret!
Sufletul
se-neacă de cenuşa cea mai rece....
Cât de mult
ai vrea atunci să călătoreşti pe tăcerile tale
Pe
gândurile-nsingurate..dorinţe-nspăimântate...
Ţi-ai
aminti, desigur, de anii trecuţi, de priveliştea casei cu pridvor.
Meditaţie
despre trecerea timpului, gânduri tulburi, tardive regrete...
Îngheţi
împreuna cu clipa! Nici gândurile nu te mai ascultă..
Lumânările
ard în sfeşnice de aur, în pulberi de argint
Şi ceara li
se prelinge ca lacrimi de sânge îngheţate...
În asemnea
zile te cuprinde o stare patetică de nostalgie
Cu mult mai
ucigaşă decât tăcerea.
În asemenea
zile priveşti pierdut în depărtare
Te adânceşti
în lume până devine adâncul din tine
Şi, treptat,
observi cum pulberea de pe nisipuri brodează cu aur irizat
Un petic de
speranţă...
Cum
strigătul pădurii trezeşte păsăretul..
Cum reîncepe
viaţa alunecând în sus.
Solstiţiu de
iarnă
Mahalaua
îşi mestecă măruntele-i drame –
Istorisiri
picante şi febră viscerală...
Adorm
conştiinţe-n fetide lupanare
Bolborosind
despre diverse dizeuze obscure
Când
întunericul muşcă din trupul fraged al nopţii.
Precepte
mustesc în minţi înfierbântate
Gonind
tumultoase prin ţarcul gândirii...
Se
deapănă-n crepuscul teorii fulminante
Despre
realităţi hiperfizice ori despre Anunnaki,
Când
Uranus face cuadratură cu Jupiter.
Solstiţiul
de iarnă – noaptea cea mai lungă –
Adună
laolaltă pe cei ce vieţuiesc sub catapeteasma
Templului
ranforsat cu iluzii şi zâmbete de prunci.
Tăcere...
Îngheţ...
poeme scrise de Mihaela Oancea
impresii
de lectură de Gabriel Dragnea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu