Am
reușit să ajung și la cea de-a doua ediție a decernării premiilor concursului
literar de la Dor Mărunt. Sub aceiași salcâmi s-au adunat în numele poeziei, la
același Han Rustic, peste 60 de poeți și scriitori din diferite zone ale țării
pentru a-și prezenta din creațiile proprii, dar, mai ales pentru consolidarea
relațiilor de prietenie, multe dintre acestea realizându-se și dezvoltându-se
prin intermediul rețelelor literar-culturale on-line.
La manifestarea culturală a anului
trecut, în 2013, bucuria mea a fost dublată de reîntâlnirea cu scriitorul Toma
Marin după mai bine de zece ani, perioadă în care acesta și-a organizat pas cu
pas atât timpul cât și ideile pentru realizarea acestui eveniment care tinde să
ia amploare pozitivă prin ambiție, dorință și perseverență, fără a-și neglija,
însă, proiectele editoriale personale.
L-am regăsit la fel de optimist și
plin de satisfacție reușind și în acest an să adune zeci de scriitori sub
aceiași salcâmi care parcă vorbesc în șoaptă despre începuturi, continuitate și
veșnicie.
Deși drumul până la Lehliu l-am
parcurs într-un tren transformat într-un talcioc ieftin, de prost gust - care nu
are nicio legătură cu imaginea europeană la care visăm – în care, persoane cât se poate de „exotice” asaltau
călătorii cu „oferte de nerefuzat” la ciorapi din polyester, agrafe, sucuri calde,
plasturi expirați, pixuri și sutiene XXXL, mi-am revenit relativ repede sub
salcâmii vechi care, parcă îndemnau fără încetare la regăsirea dorului, la
visare și la aprecierea a tot ceea ce reprezintă viața.
M-am bucurat când i-am întâlnit,
parcă la fel de uniți de aceleași îndemnuri ale salcâmilor pe scriitorii
Constantin Miu (Medgidia, Premiul I pentru proză scurtă), Florentina-Loredana
Dalian (Slobozia, Premiul I pentru proză scurtă), Romeo Tarhon (București), Aga
Lucia-Selenity (Brașov, Premiul I pentru epigramă), Georgeta Muscă-Oana (Galați,
Premiul I pentru poezie) sau Constantin Toma (Focșani, Premiul al III-lea
pentru poezie), mulți dintre aceștia veniți și pentru a-și ridica diplomele
binemeritate.
Pentru a doua oară consecutiv a
lipsit poetul Florin Grigoriu – nu-i știu motivele, dar aș fi curios să le aflu
– dar mă bucur mult să-l reamintesc, așa cum l-am menționat și în impresiile
evenimentului desfășurat anul trecut, pe Adrian, fiul lui Florin Grigoriu, preot
al Parohiei „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Protopopiatul Călărași, un
tânăr care își desfășoară activitatea cu același devotament, cu aceeași
liniște, frumusețe sufletească și dreaptă credință, calități mai rar întâlnite
la fețele bisericești actuale.
Cu toții au făcut schimburi de
impresii, de cărți, și-au împărtășit din proiectele în derulare lăsându-se să
se înțeleagă faptul că, indiferent de problemele financiare care intervin în
procesul de documentare și de editare a lucrărilor, de timpul tot mai greu de
găsit într-o societate din ce în ce mai grăbită și mai pragmatică, vor continua
să creeze pentru toți aceia care apreciază sinceritatea, frumosul și talentul
oferite prin intermediul cuvântului.
