Măștile acestea mă ucid câte puțin în fiecare zi

Măștile acestea mă dor
mai mult decât o înjunghiere
și-aceeași neputincioasă adiere
îmi îmbrățișează doar nopțile și rănile ne-nchise.
Pe scena aceasta, eșafod al lumii
cel mai greu mi-a fost să joc rolul umbrelor,
al tăcerilor lăsate la ferestre închise când plouă
să beau aceeași rouă,
sânge al zorilor peste frunzele toamnei.
Măștile acestea mă ucid câte puțin în fiecare zi
și nimeni nu va ști că zilnic în culise
îngrop vise lângă uitate zboruri,
ne-nmugurite doruri și împușcate aripe.

Iar va fi iarnă, un monolog despre viață,
despre măștile lumii ce dor
mai mult decât o înjunghiere!
Sunt doar tăcere, un rătăcit călător
pe alei neumblate-n cetate...
De-aceea, orbit de-atâta noapte
sunt singurul actor recitând poeme
lângă ferestre vechi, închise și sparte!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pixabay.com

A doua ispită a lui Adam

În această duminică de odihnă
Vom juca piesa "A doua ispită a lui Adam".
Niciun gong nu va răsuna în sala noastră mică,
Împăienjenită, cu ecoul pierdut printre amintirile bătrânilor...
În actul întâi toate Evele vor sta în picioare,
Cu pruncii la piept, martori tăcuți
La reconstituirea primului păcat.

În ultimul act îl vom lăsa pe Adam singur pe scenă,
Doar el și-același măr proaspăt
Spălat cu inutile regrete,
Lângă un șarpe desenat cu cretă colorată
Pe calendarul tuturor generațiilor.

Pe afișul acestui spectacol dedicat neuitării
Un copil privește tăcut și cu lacrimi în ochi,
Ca-ntr-un joc hipnotic, merele tot mai dulci,
Roșii ca luna care a ars în ochii lui Dumnezeu,
În prima noapte de singurătate
După izgonirea primilor oameni dezbrăcați de taină.

"A doua ispită a lui Adam" se va juca printre mere
Lângă un șarpe desenat cu cretă colorată
Pe luna care arde neîncetat în ochii lui Dumnezeu
Și-n nopțile tot mai pustii ale copiilor,
Martori tăcuți la reconstituirea primului păcat.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

Tintoretto - The Temptation of Adam

Evadare spre primăvara desculță

Noroiul acesta nu este al meu!
S-a scurs din privirile voastre hămesite
Peste visele mele,
Peste copilăria care tremură în ziduri
Cerșind un singur joc despre evadare
Spre primăvara desculță, cu porțile cetății deschise
Pentru ultimii porumbei triști și orbi
Care vor să-și îngroape ultimul zbor
Lângă ultimele bătăi de inimă ale singurului muribund
Care șoptește despre iubirile pierdute inutil
În tranșeele unui război care nu există.
Nu mi se potrivesc tatuajele acestea
Cu trădări și pași care nu lasă urme
pe aleile ninse!
Cu noroiul acesta, sânge infestat într-un trup inert
Mi-e teamă că încep să uit cum se trăiește!

Mai știe cineva nocturna aceea a lui Chopin
Despre resemnare, tăcere și temeri dezghețate?

Soldații neputinței încă mărșăluiesc însângerați
Pe lângă copilăria care tremură-n ziduri
Cerșind un ultim joc nevinovat
Care se termină cu o evadare
Spre primăvara desculță.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

by Timothy Martin

Discuție pe un balansoar

Secundele târzii nasc neliniști
La porțile acestei duminici fără vlagă,
Pe marginea acestui hău săpat din nepăsare
Care ne așteaptă să îngropăm amintirile
Și zilele în care ne strigam pe nume,
Bucuroși că ne înfloreau trupurile iarna.
- Eu n-aș lăsa și ziua asta să treacă...
Mi-aș construi un calendar nou, spuse el!
Ea tăcea culegând de pe jos nisipul,
Fotografiile și ultimele zâmbete
Din clepsidra lor spartă.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

"L'Hortensia sur la balançoire" de Axelle Bosler

Pe urmele zilei de ieri

"Toată existența noastră este un edificiu construit din decizii. Bune sau pripite, doar timpul hotărăște cât vom rezista în amintirile celor care ne-au cunoscut." (Eu)

Mai lasă-le oamenilor marea!

Aș vrea să știu dacă misiunea continuă,
Dacă mai pot să vorbesc așa cum o fac oamenii,
Să tai zările și umbrele doar cu un cuvânt
Născut din pământ și tăcere: dorul.
Încă mai pot să aștept să nu mă mai doară
Când calc peste nopți cu aripile tăiate.
Nu există zi în piesa aceasta amară
Doar o seară care se repetă la infinit
Pe același disc stricat al lumii
Care pare să nu recunoască glasul unui nou răsărit.
Aș vrea să știu dacă mai pot să rămân
Înainte să apun peste marea ce iartă
Și sărută tălpile omului care a uitat că e născut din vis...
Să mă întorc în uitare, în aceeași clepsidră spartă
Numărând minutele din privirile bătrânilor
Care știu ce e lacrima, roua din zori și iertarea.
Vreau să rămân și mai lasă-le oamenilor marea.
Încă mai pot să aștept să nu mă mai doară
Când calc peste nopți cu aripile tăiate.
Lângă acești triști copii ai lumii
Vreau să mă nasc a doua oară!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

Pe curând, Acteea!

Trebuie doar să mă întorc în același mal
Reîmblânzindu-mi pașii, urmele pe nisip,
Minutele acestui deja vecu -
Rană cu albatroși fără zboruri
Și voi putea să-mi tatuez pe trup
Nevăzutele îmbrățișări ale nereidei mele pierdute.

Închiși amândoi în același labirint de scoică
Să-mi încătușezi nopțile cu alge, Acteea,
Eu să te-nvăț pământescul joc al iubirii de-o vară
În care te ascunzi în prima lacrimă a dimineții
Născută dintr-un imposibil "pe curând"...
Spus în grabă printre ultimele jurăminte,
Promisiuni despre neuitare, răni deschise.

P.S
Acteea, chiar astăzi mă voi întoarce  în același mal
Purtând pe trup tatuajul despărțirii noastre.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"