Powered By Blogger

sâmbătă, 31 august 2013

Poezia: o „crinolină de fluture”


impresii de lectură de Gabriel Dragnea

Întâlnirea mea cu poezia Mihaelei Oancea a fost o reală surpriză, în condițiile în care, cunoscându-ne de foarte multă vreme, nu am știut și nu am crezut că muzele o pot îmbrățișa atât de tare încât, deși aflată la început de drum literar poate oferi atâtea imagini schițate natural pe fondul unui lirism intens și autentic.
Lasa-ţi părul cu miros de lămâiţă
Să danseze ca o crinolină de fluture
Pe cerul de cleştar brodând speranţă...
Îndrăzneşte!” (din poemul Vară)
Tablourile astfel create, uneori contrastante, abundă de simboluri bine alese și cu multă atenție inserate creându-ți impresia că ai de-a face cu un autor cu state vechi în breaslă, dar descoperit de tine târziu.
„Târziul întârzie să calce lasciv,
În ritm de sarabandă
Pe vertebre, pe timpane, pe plămâni...
Îţi ofer-un răgaz de a coase
Cu albatroşi spintecaţi fisura realităţii,
Un răgaz de a crede că eşti nemuritor..
Moartea-i înscrisă-n celulele noastre!” (din poemul Armonia contrariilor)
De fapt, vorbim despre o poetă, care, în sfârșit, cu emoție, modestie și  cu un real respect pentru cuvânt s-a hotărât după ani întregi de studiu și analiză, să pășească atent pe această scenă a creației pentru care, până acum nu a fost decât un spectator fidel și comentator avizat. De ce avizat?... mă veți întreba, bineînțeles, mai ales că am vorbit despre poetă că se află la început de drum...Mihaela Oancea este profesor de limbă și literatură română, de aici și neologismele cu care își construiește versul, expresiile corect inserate, toate acestea transformând deseori poemul într-un puzzle cu ample conotații, uneori greu de descifrat, chiar și la o a doua sau a treia lectură.
Pământul sângerând umblă desculţ peste urmele iernii..
În asemenea zile anatemizate nu-ţi mai pasă de tropotul din piept,
De şnurul pe care ţi-l aşază soarele în jurul grumazului,
Nici de păsările care aleargă prin clopotul de pâslă al ploii,
De fulgerele-albastre ce spintecă-n larg văzduhul,
De nimic concret!” (din poemul În asemenea zile)
Fără a mai lua în discuție teama nejustificată de a cădea în ridicol, teamă pe care o simte poeta cu fiecare apropiere de coala de hârtie, am certitudinea că, în spatele timidității și a prea marii modestii la umbra cărora poeta se adăpostește mai mult decât este necesar,  se ascund gânduri, idei, trăiri și sentimente deosebite, care odată redate în scris - cu talentul pe care îl posedă din plin - pot fi adevărate bijuterii lirice.

Vară

Apariţie venustă de cariatidă
Răspândeşti misterioasă un surâs calin
Mi-eşti leac şi otravă, rană şi cuţit!
Rosteşte negrăitul ascuns în ochii tăi de peruzea,
Deschide-ţi braţele să adulmece
Adierea răcoroasă a dimineţii montane
În timp ce te-ntinzi leneşă pănă la norii de fildeş.
Lasa-ţi părul cu miros de lămâiţă
Să danseze ca o crinolină de fluture
Pe cerul de cleştar brodând speranţă...
Îndrăzneşte!
Ţiuie timpul răsucit sub tălpile-ţi feciorelnice
Pădurile se-adună sa-ţi cânte
Din foi subţiri de mesteacăn şi-alun
Brânduşe violete te-aşteaptă pe cărări de munte
Să ţi se-aştearnă coroană
Vino!
Istovită de soare, mă-ntind pe câmpul de smarald
Cu braţele în cruce, în galbenul de miere
Ca-n patul unui râu....
Te-aştept!

Armonia contrariilor



Un clarobscur liliachiu mânjit cu mangal
Înrămează impozant infinitul
În vreme ce Armonia şi Entropia îşi dau mâna deasupra hârtiei
Ce-şi aşteaptă rândurile – fosile săpate-adânc în timp.
Târziul întârzie să calce lasciv,
În ritm de sarabandă
Pe vertebre, pe timpane, pe plămâni...
Îţi ofer-un răgaz de a coase
Cu albatroşi spintecaţi fisura realităţii,
Un răgaz de a crede că eşti nemuritor..
Moartea-i înscrisă-n celulele noastre!
Există forme de rezistenţă! Să alungăm târziul din noi!
Tic-tac! Orologiul destrămării ţese felii de existenţă..
,,Să-i stricăm mecanismul!”– propune perfid osul.
,,Să-i zădărnicim planul!” – chicoteşte mefistofelic retina.
Ei...şi dac-am putea faustian sa-i poruncim clipei
Să stea în loc, oare ce-am schimba?
Cum poţi opri moartea când te-ai născut cu ea?


În asemenea zile


Grele mirosuri pestilenţiale se caţără afară din crăşma mlăştinoasă.
În asemenea zile seci, de metal, neînduplecate,
Timpul încleştează clipa, o polizează..
Explozia inimii sparge trupul ce tresaltă spasmodic,
Iar imaginea oaselor calcinate pictată pe retină
Te face să te zvărcoleşti în somn.
Fumul se înalţă spulberat şi plin de durere,
Floarea roşie moare în sobă c-o albastră vâlvătaie
Păsările ţipă – năluci aducătoare de primejdii!
Pământul sângerând umblă desculţ peste urmele iernii..
În asemenea zile anatemizate nu-ţi mai pasă de tropotul din piept,
De şnurul pe care ţi-l aşază soarele în jurul grumazului,
Nici de păsările care aleargă prin clopotul de pâslă al ploii,
De fulgerele-albastre ce spintecă-n larg văzduhul,
De nimic concret!
Sufletul se-neacă de cenuşa cea mai rece....
Cât de mult ai vrea atunci să călătoreşti pe tăcerile tale
Pe gândurile-nsingurate..dorinţe-nspăimântate...
Ţi-ai aminti, desigur, de anii trecuţi, de priveliştea casei cu pridvor.
Meditaţie despre trecerea timpului, gânduri tulburi, tardive regrete...
Îngheţi împreuna cu clipa! Nici gândurile nu te mai ascultă..
Lumânările ard în sfeşnice de aur, în pulberi de argint
Şi ceara li se prelinge ca lacrimi de sânge îngheţate...
În asemnea zile te cuprinde o stare patetică de nostalgie
Cu mult mai ucigaşă decât tăcerea.
În asemenea zile priveşti pierdut în depărtare
Te adânceşti în lume până devine adâncul din tine
Şi, treptat, observi cum pulberea de pe nisipuri brodează cu aur irizat
Un petic de speranţă...
Cum strigătul pădurii trezeşte păsăretul..
Cum reîncepe viaţa alunecând în sus.


Solstiţiu de iarnă

Mahalaua îşi mestecă măruntele-i drame –
Istorisiri picante şi febră viscerală...
Adorm conştiinţe-n fetide lupanare
Bolborosind despre diverse dizeuze obscure
Când întunericul muşcă din trupul fraged al nopţii.

Precepte mustesc în minţi înfierbântate
Gonind tumultoase prin ţarcul gândirii...
Se deapănă-n crepuscul teorii fulminante
Despre realităţi hiperfizice ori despre Anunnaki,
Când Uranus face cuadratură cu Jupiter.

Solstiţiul de iarnă – noaptea cea mai lungă –
Adună laolaltă pe cei ce vieţuiesc sub catapeteasma
Templului ranforsat cu iluzii şi zâmbete de prunci.
Tăcere...
Îngheţ...

 poeme scrise de Mihaela Oancea
impresii de lectură de Gabriel Dragnea

vineri, 30 august 2013

La Dor Mărunt e poezie sub salcâmi



Pe 16 august, la un han turistic aflat la granița cu localitatea Lehliu-Gară, într-o pădure de salcâmi uriași, într-o atmosferă de calm, unde doar adierile vântului poposeau din când în când din drumul lor, dinspre Câmpia Bărăganului îmbrățișând copacii, printre ei, noi, visătorii, creatorii de orizonturi ne-am adunat la invitația scriitorului Toma Marin pentru a-i sărbătorii pe câștigătorii Concursului Național de Creație Literară „Dor de Dor”, ediția 2013.
            Întâlnirea cu poetul Toma Marin (organizatorul evenimentului, foto stânga, jos) a fost emoționantă – cel puțin pentru mine - ținând cont că, din motive obiective drumurile noastre nu ni se mai intersectaseră de mai bine de zece ani.
            Revenind la concursul literar, trebuie să precizez faptul că este un act de mare curaj și responsabilitate să îți asumi organizarea unui concurs de literatură într-o societate care tinde tot mai mult să își piardă reperele, modelele, valorile...Și, faptul că la acest eveniment, care s-a transformat, parcă, într-o reuniune de familie – o familie care încă mai crede în frumos – dovedește că nu suntem pierduți; avem încăpățânarea să arătăm majorității că cei puțini vor și pot să trăiască și să se exprime altfel, fără a da credit vulgarului și kitsch-ului în viața noastră, oricum pătrunsă de rutină și frustrări de tot felul.
            Cu această ocazie am avut plăcerea de a cunoaște oameni deosebiți, nu atât prin rezultatul actului lor de creație, ci și prin felul lor de a fi: deschiși, zâmbitori, modești și încrezători în rolul lor artistic.
Și aici îi remarc pe scriitorii Florentina Loredana Dalian (Slobozia – Marele Premiu, proză) - foto dreapta, Mariana Eftimie Kabbout (Galați – Premiul II, poezie), Liviu Chifane (Brăila – Premiul I, proză), Nicu Stancu (Iași – Premiul I, epigramă), Steluța Nistorescu și Cristian Duțulescu (București – Premiul I, pictură), Lidia Batali (București – Premiul I, poezie pentru copii) și Dorel Mihai Gaftoneanu (Botoșani – Marele Premiu, poezie).
cu Nicu Stancu și Liviu Chifane
            M-aș fi așteptat să-l văd și pe poetul Florin Grigoriu, om al locului, la fel ca Toma Marin, fin cunoscător al istoriei zonei, al legendelor și povestirilor acestui spațiu din Bărăgan, chiar dacă nu are o veche tradiție din punct de vedere al atestării documentare, dar care are ceva aparte, un ceva care te cheamă și te recheamă. Surpriza a fost, însă, reîntâlnirea după ani mulți trecuți – din perioada mea de pionierat în poezie – cu fiul lui Florin Grigoriu, Adrian, acum preot al Parohiei „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Protopopiatul Călărași.
cu preotul Adrian Grigoriu
            Printre scurte reprize de interpretări muzicale la un pahar de vin alb, rece s-au mărturisit trăiri, impresii, amintiri și evocări. S-a discutat despre lucrările tuturor celor prezenți s-au făcut comentarii și aprecieri referitoare la actul de creație și efectele lui, neajunsurile creatorilor și cauzele ce duc la lipsa de unitate dintre scriitori și nu numai, dar mai ales despre efortul care ne unește și ne dovedește că nimic din tot ceea ce facem nu este în zadar.
Toate cele petrecute au transformat după-amiaza de 16 august 2013 într-una a prieteniei, a bucuriei de a fi cu toții mici actori pe o scenă a literaturii care își dorește cât mai mulți susținători, ca odinioară, când se punea preț pe actul artistic și nu pe cancan, bâlci și denigrare.
Felicitări poetului Toma Marin pentru reușita acestui concurs literar dar și mulțumiri pentru invitația de a fi alături de el și de ceilalți poeți și prozatori, unii cu experiență, alții aflați la început de drum literar, dar cu toții chemați și adunați de aceleași preocupări deosebite: bucuria scrisului și plăcerea lecturii.

    Gabriel Dragnea, 27 august 2013